x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sondaj: Turcii vor în UE

Sondaj: Turcii vor în UE

14 Sep 2011   •   18:34

Cetatenii turci sunt favorabili in continuare aderarii tarii lor la Uniunea Europeana, majoritatea criticand Statele Unite, conform unui sondaj prezentat ast`zi [i citat de AFP [i Mediafax. Potrivit studiului, 48% dintre persoanele intervievate in Turcia de c`tre German Marshall Fund (GMF) cred ca aderarea la UE ar fi un lucru bun, o proportie cu zece la suta mai ridicata decat anul trecut. In schimb, 39% dintre europeni cred ca aderarea Turciei la UE nu ar fi nici buna, nici rea. Pe de alt` parte, 29% cred ca ar fi un lucru rau, iar 26% - un lucru bun.

Sondajul efectuat in Turcia, Statele Unite si in 12 state UE evidentiaza disparitatea de opinii din Europa fata de candidatura Turciei. Daca 48% dintre cetatenii romani sunt favorabili, cei mai critici sunt francezii (45%) si germanii (40%). Sondajul reflecta tensiunile inregistrate anul acesta intre SUA si Turcia. Peste 60% dintre turci au o perceptie negativa asupra Statelor Unite.

Pe plan diplomatic, 27% dintre turci cred ca tara lor trebuie sa actioneze singura, 20% ar dori ca tara lor sa se apropie de Orientul Mijlociu [i al]i 20% vor o apropiere de UE in materie de afaceri externe.

×