x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Astronauții de pe SpaceX, duși într-o unitate medicală după amerizarea capsulei în Oceanul Atlantic

Astronauții de pe SpaceX, duși într-o unitate medicală după amerizarea capsulei în Oceanul Atlantic

de Redacția Jurnalul    |    25 Oct 2024   •   18:30
Astronauții de pe SpaceX, duși într-o unitate medicală după amerizarea capsulei în Oceanul Atlantic

Trei astronauți NASA și un cosmonaut rus au fost duși la o unitate medicală locală, după ce au aterizat vineri dimineață în Oceanul Atlantic, în apropiere de Florida, încheind o misiune de aproape opt luni pe Stația Spațială Internațională, a anunțat agenția spațială americană, citată de Reuters.

Astronauții NASA Matthew Dominick, Michael Barratt și Jeanette Epps și cosmonautul rus Alexander Grebenkin „au fost duși la o unitate medicală locală pentru o evaluare suplimentară”, a declarat NASA într-un comunicat, după întoarcerea echipajului de la Stația Spațială Internațională (ISS) la bordul navei SpaceX Crew Dragon.

Echipajul a fost supus evaluărilor medicale standard la ieșirea din navă, a declarat NASA, dar a adăugat că, „din prudență, toți membrii echipajului au fost transportați împreună la instalație”.

NASA, care este de obicei foarte rezervată cu privire la problemele medicale ale astronauților, a refuzat să spună ce a determinat această precauție excesivă sau să descrie starea echipajului.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: spacex astronauţi NASA