x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Spania impune obligativitatea purtării măștilor de protecție tuturor persoanelor care au depășit vârsta de 6 ani

Spania impune obligativitatea purtării măștilor de protecție tuturor persoanelor care au depășit vârsta de 6 ani

20 Mai 2020   •   12:40
Spania impune obligativitatea purtării măștilor de protecție tuturor persoanelor care au depășit vârsta de 6 ani

Purtarea măștii de protecție va fi obligatorie de mâine în Spania, pentru persoanele care depășesc vârsta de 6 ani. Acestea vor fi necesare atât pe stradă, cât și în magazine, dacă distanța socială nu poate fi respectată, transmite AFP.

"Folosirea măştiisanitare va fi obligatorie pe stradă, în spaţiile în aer liber şi în orice loc închis de utilitate publică, atunci când nu este posibilă menținerea unei distanţe de cel puţin doi metri", se arată în decret.

Persoanele cu dificultăţi respiratorii sau cele care pot justifica alte situaţii de forță majoră, vor fi exceptate.

Deocamdată nu sunt prevăzute sancțiuni pentru nepurtarea măștilor.

În mijloacele de transport public acestea sunt obligatorii din 4 mai. 


 

×
Subiecte în articol: Spania copii masca