x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Spectacol bizar pe cerul Siberiei. O sferă luminoasă a fost fotografiată și filmată de mai multă lume

Spectacol bizar pe cerul Siberiei. O sferă luminoasă a fost fotografiată și filmată de mai multă lume

27 Oct 2017   •   16:28
Spectacol bizar pe cerul Siberiei. O sferă luminoasă a fost fotografiată și filmată de mai multă lume
Sursa foto: Foto: Alexei Iakovlev

Oamenii din localitatea siberiană Salekhard, care se află chiar pe cercul polar, au avut parte noaptea trecută de un spectacol pe cât de fascinant și misterios pe atât de înspăimântător, relatează publicația Siberian Times.

Fenomenul misterios s-a manifestat prin apariția unei sfere de lumină care a apărut pe cerul nopții, mulți speculând pe tema OZN-urilor.

Foto: Sergei Anisimov

Locuitorii din alt oraș, Yamalo-Nenets, povesters că au simțit fiori pe șira spinării iar rețelele de socializare ruse s-au umplut de mărturii și imagini care arătau fenomenul.

Fenomenul a fost surprins și de unul dintre cei mai importanți fotografi din regiune, Sergei Anisimov, care a povestit că la vederea sferei de lumină, pentru câteva minute a rămas locului neânțelegând ce se întâmplă. ”fera strălucitoare a apărut din spatele copacilor și se îndrepta spre mine. La început m-am gândit că este cel mai puternic reflector pe care l-am văzut, dar în scurt timp am realizat că este vorba despre altceva. Sfera s-a transformat într-un arc după care ușor a dispărut”.

Alexei Iakovlev, un alt fotograf, a surprins și el fenomenul în Strezehvoi, în nordul regiunii Tomsk, la 840 de km de Anisimov.
Iakovlev a povestit că sfera de lumină a început să crescă și și-a dat seama că nu radioaza din vreo sursă ceea ce i s-a părut înspăimântător.

×