x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe "MÂNA NEAGRĂ" a SPIONAJULUI s-a extins în mediul universitar. Cât mai costă SECRETELE MILITARE

"MÂNA NEAGRĂ" a SPIONAJULUI s-a extins în mediul universitar. Cât mai costă SECRETELE MILITARE

06 Aug 2014   •   16:54
"MÂNA NEAGRĂ" a SPIONAJULUI s-a extins în mediul universitar. Cât mai costă SECRETELE MILITARE

Un absolvent chinez de universitate a fost arestat pentru că a vândut material ce conţinea informaţii sensibile unor străini, au anunţat mass-media chineze, acesta fiind cel mai recent dintr-o serie de cazuri de spionaj, relatează Reuters. 

Bărbatul, numit Chang, din oraşul Harbin /nord-estul Chinei/, studia în domeniul aerospaţial şi a fost arestat marţi, a anunţat Xinhua. El deţinea peste 60 de materiale care ţin de serviciile de informaţii şi pe care le-a furnizat în străinătate în 54 de rânduri timp de doi ani, primind în schimb peste 200.000 de yuani (32.000 de dolari) de la 'cetăţeni străini' care l-au contactat online.

'Acest caz reflectă că 'mâna neagră' a serviciilor de informaţii străine s-a extins deja până la studenţi, prin Internet', menţionează Xinhua.

Arestarea survine în contextul în care Beijingul anchetează un cuplu canadian care deţinea o cafenea la graniţa Chinei cu Coreea de Nord, cei doi soţi fiind suspectaţi de furt de informaţii militare, ceea ce ameninţă securitatea naţională. Nu există indicii privind existenţa unei legături între cele două cazuri. 

Potrivit Xinhua, Chang a primit bani să călătorească în străinătate şi în provincia chineză Hainan (sud), unde a făcut poze cu obiective militare sensibile şi le-a transmis în străinătate. Chang a fost pe deplin conştient de natura acţiunilor sale infracţionale, dar 'nu a putut rezista tentaţiei banilor', menţionează sursa citată. (Agerpres)



×
Subiecte în articol: spionaj china secrete militare