x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Spitalul la care se trata Lubitz cooperează cu anchetatorii

Spitalul la care se trata Lubitz cooperează cu anchetatorii

de Marina Constantinoiu    |    Istvan Deak    |    30 Mar 2015   •   16:48
Spitalul la care se trata Lubitz cooperează cu anchetatorii
Copilotul de la Germanwings a fost la spital de trei ori, începând din februarie
Spitalul german care îl trata pe Andreas Lubitz pentru o afecţiune încă nedezvăluită a predat fişa medicală a copilotului companiei Germanwings (care se presupune că a prăbuşit intenţionat un Airbus A320 în Alpii francezi) procurorilor din oraşul Dusseldorf, a precizat o purtătoare de cuvânt a clinicii, citată de presa germană.

Lubitz (27 de ani), despre care se crede că s-a închis în cabina de pilotaj a avionului şi a prăbuşit intenţionat aparatul de zbor, provocând săptămâna trecută moartea celorlalte 149 de persoane de la bord, se află în centrul anchetei privind tragedia aviatică.

Spitalul Universitar din Dusseldorf a refuzat vinerea trecută să spună de ce boală suferea Lubitz, precizând doar că nu era vorba de depresie. Lubitz a fost la spital de trei ori începând din februarie, ultima dată la 10 martie, pentru examinarea unui diagnostic.

Potrivit procurorilor, probabilitatea ca Lubitz să fi avut probleme de ordin psihologic rămâne o ipoteză principală privind un posibil motiv al său.

După percheziţionarea apartamentului din Dusseldorf al lui Lubitz, procurorii au afirmat că au găsit rupt certificatul medical pe care medicul i l-a dat copilotului pentru ziua când a avut loc zborul.

Dezvăluirile de vineri conform cărora Lubitz şi-a ascuns boala faţă de companie, a provocat apeluri la modificarea legislaţiei germane privind confidenţialitatea medic-pacient.

Mostre de ADN
Echipa de anchetatori care se ocupă de cazul prăbuşirii avionului Airbus A320 al companiei Germanwingsa reuşit să adune mostre de ADN de la jumătate dintre cele 150 de victime ale cumplitei tragedii aeriene de săptămâna trecută, au anunţat autorităţile.

În cea de-a şasea zi de căutări la locul catastrofei survenite marţi într-o regiune montană din sud-estul Franţei, anchetatorii au “izolat 78 de mostre de ADN distincte”, care vor fi comparate cu cele ale familiilor victimelor pentru a fi identificate.

De la prăbuşirea avionului Airbus A320, anchetatorii încearcă să adune cât mai multe elemente care să permită identificarea victimelor, dar, ţinând cont de starea elementelor prelevate şi a terenului extrem de accidentat, sarcina este extrem de dificilă.

La faţa locului a fost amenajat un drum de acces, utilizabil de ATV-uri, pe care să fie evacuate unele fragmente mari din cabină, greu de transportat pe cale aeriană.

Cotidianul german Bild a dat publicităţii în ediţia sa de duminică filmul ultimelor momente ale avionului A320 al Germanwings, după ce a avut acces la informaţiile obţinute în urma decriptării uneia din cutiile negre ale aparatului de zbor, care înregistra discuţiiile şi sunetele din cabina de pilotaj.

Biroul de anchete şi analize (BEA) însărcinat cu anchetarea circumstanţelor prăbuşirii Airbus-ului companiei Germanwings nu se sfieşte, însă, să-şi arate indignarea în legătură cu dezvăluirile care, spune el, sunt aproape “voyeur-istice”, ale presei germane, care oferă numeroase detalii referitoare la copilot, printre care şi discuţiile din cabina piloţilor.
BEA precizează că nu va comunica nimic altceva decât progresele anchetei privind securitatea aeriană.

×