Un grup de opt romani, soferi de camion, care au efectuat un transport in Irak si au ramas blocati in aceasta tara, va primi sprijin din partea Ambasadei Romaniei la Bagdad. Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), diplomatii romani au inceput demersurile pe langa autoritatile irakiene in cazul romanilor retinuti la Zakho, in nordul Irakului, in noaptea de 31 mai.
DEMERSURI. "Ime-diat dupa sesizarea acestei situatii, Ambasada Romaniei din Bagdad a stabilit legatura telefonica directa cu cetatenii romani si a efectuat demersuri oficiale pe langa autoritatile irakiene pentru clarificarea situatiei celor opt persoane si pentru facilitarea plecarii lor din Irak in cel mai scurt timp posibil", informeaza MAE, precizand ca interventiile au fost adresate conducerilor Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului de Interne si Cabinetului primului-ministru din Irak. MAE a explicat ca posibilitatile de interventie directa a Ambasadei Romaniei in zonele din afara capitalei irakiene Bagdad sunt extrem de limitate din cauza riscurilor de securitate la care s-ar expune membrii misiunii. Totodata, ministerul si-a innoit avertismentele catre cetatenii romani, carora le recomanda ferm sa evite orice deplasare in Irak.Citește pe Antena3.ro