O breşă informaţională în sistemul de date austriac dă mari bătăi de cap Ministerului Educaţiei din Austria. Datele confidenţiale a 400.000 de teste şi informaţii despre 37.000 de profesori au devenit publice pe Internet. Cotidianul Die Presse scrie despre cea mai mare breşă informaţională din sistemul educaţional din toate timpurile. În total 1,8 GB de informaţii au ajuns pe un server din România. Practic, vorbim despre teste de evaluare a capacităţilor elevilor care ar fi trebuit să fie disponibile doar pentru patru ochi: cei ai elevului şi cei ai profesorului. Mai mult, elevul însemnă pentru profesor doar un cont anonim compus din litere şi cifre, astfel încât obiectivitatea evaluării sale să nu fie pusă la îndoială. Având în posesie aceste date, jurnaliştii austieci pot determina acum cu exactitate cât de bună e fiecare şcoală în parte şi care este rata de picaj la fiecare profesor. Se pot stabili şi ierarhii privind cei mai buni şi cei mai slabi profesori.
Nu se ştie cum au ajuns în serverul românesc
“Este încă neclar cum au ajuns aceste date sensibile pe serverul din România. Realitatea este că nimeni nu şi-a dorit ca acestea să ajungă acolo. Sunt informaţii clasificate ale BIFIE, Institutul Naţional de Cercetare a Educaţiei, aflat în subordinea Ministerului Educaţiei din Austria”, notează jurnaliştii de la Die Presse. Datele privind evaluarea competenţelor au fost adunate de BIFIE în perioada 2011-2012. Testul evaluează competentele elevilor de clasa a 3-a la germană şi matematică, iar în unele şcoli şi pe cele ale elevilor de clasa a 2-a şi a 3-a la engleză. Pe server se găsesc şi testele de autoevaluare a elevilor din clasele a 7-a şi a 8-a. 3.227 de şcoli sunt incluse în acest program. “Din test rezultă concluzii precum cel mai slab elev al profesoarei de engleză Monika B. a rezolvat 7 probleme din 30, cel mai bun a reuşit 14. Cu aceste rezultate, toţi elevii pregătiţi de doamna B. sunt mai slabi decât cei pregătiţi de profesoara Sonja M, care predă tot engleză la o şcoală din aceeaşi regiune”, mai scriu jurnaliştii austrieci.
Fisuri în sistem
Chiar dacă firma de soft a dat asigurări că totul este securizat, BIFIE şi ministerul aveau de mai mult timp informaţii că circulă fel de fel de date pe internet. La data de 18 decembrie, firma Zoe Solutions Gmbh a confirmat BIFIE că există fisuri în sistem. Directorii BIFIE s-au declarat şocaţi de cele întâmplate. “Dacă Zoe Solutions nu va stopa scurgerea de informaţii, vom face o adresă la minister şi o vom acţiona în judecată”, notau directorii la acea vreme, într-un document aflat în posesia celor de la Die Presse. Directorul BIFIE a confirmat pentru Die Presse comunicarea cu Zoe Solutions, dar respinge speculaţiile că ar fi ştiut de scurgerea de informaţii. “BIFIE are o răspundere juridică în cazul în care scurgerea de date lezează pe cineva”, a comentat expertul în protecţia datelor Rainer Knyrim. Dacă datele au ajuns pe serverul din România prin neglijenţa unui fost sau actual angajat BIFIE, acesta riscă chiar închisoarea.
Ministrul Educaţiei din Austria, Gabriele Heinisch-Hosek, i-a chemat de urgenţă la o şedinţă de criză pe cei doi directori ai BIFIE. După şedinţă ea a anunţat că aşteaptă o “clarificare fără fisuri” a cazului. “Cei vinovaţi vor suporta consecinţele”, a comentat Heinisch-Hosek. Ea susţine că identitatea elevilor este în continuare protejată.
Scurgeri de informaţii cunoscute
Cazul a căpătat anvergură internaţională intrând imediat în atenţia jurnaliştilor de la Der Spiegel, care au încercat să strângă mai multe informaţii. “Ne dăm silinţa să clarificăm problema cât mai repede”, a comentat purtătorul de cuvânt al BIFIE, Martin Schreiner. Acesta a mărturisit că BIFIE a aflat de această problemă abia marţea trecută, în urma articolului apărut în cotidianul Die Presse. Firma de soft Zoe Solutions din Klagenfurt continuă să îşi menţină poziţia că BIFIE ştia încă din decembrie de scurgerile de informaţii. Între timp BIFIE a depus o plângere penală la Procuratura Viena şi solicită anchetarea tuturor celor implicaţi. “Ministerul Educaţiei ia acest caz foarte în serios. Este important să securizăm datele cât mai repede”, reiese dintr-un comunicat dat publicităţii joi.
Hop şi implicaţiile politice!
Cazul a căpătat şi nuanţe politice, opoziţia acuzând Guvernul că a tăinuit acest scandal. “Este o catastrofă. Investim foarte mulţi bani în asemenea teste şi atunci apar astfel de lucruri. Boicotarea testelor nu ar rezolva nimic, dar îi înţeleg pe părinţii care îşi vor retrage copiii din acest program”, a declarat reprezentantul comitetului părinţilor, Theodor Saverschel. “Nesiguranţa este imensă. Datele nu pot ajunge întâmplător pe un server din România”, a adăugat el. Ministerul a anunţat vineri seara că datele au fost retrase de pe serverul din România, iar breşa informaţională a fost închisă.
România, lider la atacuri informatice
Conform AFP, România ocupa locul doi în lume într-un clasament al atacurilor confirmatice lansate de hackeri în 2012. 28% din aceste acte produse la nivel mondial provin din Romania. Pe primul loc se află China, cu 30%. Locul trei este ocupat de Statele Unite ale Americii. Hackerii chinezi sustrag date, în timp ce hackerii români şi cei americani îşi îndreaptă atenţia spre bani, susţine raportul realizat de unul dintre cei mai mari operatori de telefonie din America. Raportul se bazează pe informaţii obţinute de la 19 surse, incluzând organizaţii care luptă pentru securitatea informaţiei.