x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Stare de urgenţă în Albania: 14.000 de evacuaţi în urma inundaţiilor

Stare de urgenţă în Albania: 14.000 de evacuaţi în urma inundaţiilor

07 Dec 2010   •   10:09
Stare de urgenţă în Albania: 14.000 de evacuaţi în urma inundaţiilor
Sursa foto: /Reuters

Bulgaria, Bosnia şi Albania au fost lovite de inundaţii, după ploile din ultimele zile. De departe cea mai afectată este Albania. 14.000 de oameni au fost evacuaţi din zonele afectate, unde cotele râurilor continuă să crească.

La apelul autorităţilor albaneze, NATO a trimis mai multe elicoptere din Grecia şi Turcia pentru a ajuta la evacuarea sinistraţilor blocaţi în zone inaccesibile. Şi Italia s-a implicat în operaţiunile de ajutorare a sinistraţilor din Albania, trimiţinând mai multe camioane cu medicamente, haine şi alimente, anunţă realitatea.net.

O estimare provizorie arată că valoarea pagubelor materiale provocate de revărsarea apelor în Albania se ridică până acum la peste 80 de milioane de euro.

Peste 14.000 de hectare de teren au fost inundate până acum, în cele trei regiuni unde autorităţile menţin starea de urgenţă, decretată în urmă cu 48 de ore.

×