x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Stare de urgență națională în Noua Zeelandă din cauza ciclonului Gabrielle

Stare de urgență națională în Noua Zeelandă din cauza ciclonului Gabrielle

de Redacția Jurnalul    |    14 Feb 2023   •   13:00
Stare de urgență națională în Noua Zeelandă din cauza ciclonului Gabrielle
Sursa foto: Hepta

Autoritățile din Noua Zeelandă au instituit stare de urgență națională din cauza ciclonului Gabrielle, care face ravagii, potrivit Reuters.

Marți, în Noua Zeelandă a fost instituită starea de urgență națională pentru a treia oară în istorie. Asta după ce ciclonul Gabrielle a provocat inundații, alunecări de teren și valuri uriașe ale oceanului. Populația a fost evacuată și mulți locuitori din zonele afectate au rămas blocați pe acoperișuri.

Cursele aeriene au fost anulate, blocând mii de oameni, iar sute de mii de persoane au rămas fără curent electric.

„Gravitatea și amploarea pagubelor la care asistăm nu au mai fost experimentate de o generație", a declarat marți premierul Chris Hipkins într-o conferință de presă.

Australia și Marea Britanie au promis sprijin, a mai spus prim-ministrul.

Marți, Gabrielle se află în apropiere de coasta de est a Insulei de Nord a țării, și, probabil, se va deplasa spre sud-est. Avertizările meteorologice au rămas în vigoare pentru o mare parte din coasta de est a Insulei de Nord și pentru partea superioară a Insulei de Sud.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ciclonul gabrielle noua zeelandă