x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Start lent în UE pentru vaccinul COVID-19 produs de Novavax

Start lent în UE pentru vaccinul COVID-19 produs de Novavax

14 Mar 2022   •   17:00
Start lent în UE pentru vaccinul COVID-19 produs de Novavax

Cererea pentru vaccinul împotriva COVID-19 produs de firma americană de biotehnologie Novavax a fost dezamăgitoare la scurt timp după lansare în principalele ţări ale Uniunii Europene (UE), zădărnicind până în prezent speranţele că i-ar putea convinge pe cei care au ezitat să se vaccineze, informează luni Reuters.

Peste 85% dintre adulţii din blocul de 27 de ţări UE au primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19, iar aproape două treimi dintre aceştia au primit o doză rapel (booster), însă zeci de milioane de persoane sunt în continuare nevaccinate.

Despre vaccinul Novavax, cel mai recent care a primit aprobarea autorităţilor de reglementare din UE, sub numele comercial de Nuvaxovid, s-a preconizat că îi va convinge pe unii sceptici faţă de vaccinare deoarece se bazează pe o tehnologie mai convenţională comparativ cu celelalte patru vaccinuri autorizate până în prezent în UE.

Însă datele iniţiale asupra lansării Nuvaxovid arată că a avut un impact redus asupra campaniilor de vaccinare.

În Germania, ţara cea mai populată din UE, care găzduieşte peste 10 milioane de persoane nevaccinate, doar aproximativ 36.000 de doze de Novavax au fost administrate în primele două săptămâni de la lansarea de pe 24 februarie, conform datelor Institutului Robert Koch.

Până în prezent, în martie, în medie, aproape 90.000 de vaccinuri împotriva COVID-19 au fost administrate zilnic în Germania, în mare parte doze de rapel. Doar 2% dintre acestea au fost cu vaccinul Novavax, în pofida faptului că în ţară au fost distribuite peste 2 milioane de doze.

O situaţie similară s-a conturat în Italia, unde mai puţin de 12.000 de doze de Nuvaxovid au fost administrate în primele zece zile de la lansarea de pe 28 februarie. În total, în această ţară au fost livrate 1 milion de doze de vaccin. În aceeaşi perioadă, au fost administrate peste 70.000 de vaccinuri anti-COVID-19 pe zi, mare parte din ele fiind doze de rapel.

Novavax a declarat că serul său bazat pe proteine va juca un rol în stimularea ratelor de vaccinare în rândul celor care au ezitat să se vaccineze şi a demarat o iniţiativă cu rol educaţional cu privire la alegerea vaccinului.

Momentul introducerii vaccinului în cadrul campaniei de vaccinare din regiune, care a început la sfârşitul anului 2020, şi relaxarea restricţiilor asociate coronavirusului s-au numărat printre motivele acestei "performanţe dezamăgitoare", a declarat fostul director executiv al Agenţiei Europene a Medicamentelor (EMA), Guido Rasi.

Date de la Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) arată că dozele rapel reprezintă aproximativ două treimi dintre vaccinările din ultimele săptămâni, vaccinul ARNm dezvoltat de Pfizer şi BioNTech fiind în continuare cel mai utilizat.

Nuvaxovid este utilizat aproape în exclusivitate ca primă doză pentru persoanele nevaccinate.

"Speranţa că vaccinul (Novavax) i-ar putea convinge pe cei indecişi a fost zdrobită. Din păcate, nu există o creştere a numărului de persoane nou vaccinate", a declarat Nino Cartabellotta, care prezidează Fundaţia Gimbe, un grup de cercetare.

În Franţa, doar aproximativ 1.200 de persoane au primit vaccinul Novavax în primele opt zile ale lunii martie. Cererea pentru doze de rapel a fost mult mai ridicată, cu peste 15.500 de doze rapel Pfizer administrate doar pe 8 martie, ultima zi pentru care sunt disponibile date, conform agenţiei sanitare franceză.

×
Subiecte în articol: novavax