x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Stat Islamic lovește și Franța

Stat Islamic lovește și Franța

de Şerban Mihăilă    |    15 Iun 2016   •   09:50
Stat Islamic lovește și Franța
Sursa foto: CHRISTOPHE PETIT TESSON/EPA

Înarmat cu un cuțit, un militant al grupării teroriste Stat Islamic (SI) a ucis un comandant de poliție și pe soția acestuia,  luni seară, în apropiere de Paris. Este primul atentat revendicat de SI pe teritoriul Franței, după începerea Campionatului European de Fotbal.

Crima s-a produs la locuința familiei Salvaign, din Magnanville, la aproximativ 60 km nord-vest de Paris. Îmbrăcat în civil, adjunctul șefului poliției judiciare locale a fost ucis cu nouă lovituri de cuțit chiar în fața casei sale, de către un miliant islamist în vârstă de 25 de ani, identificat drept Larossi Abballa. Martori citați de AFP susțin că asasinul a început să strige “Allahu Akbar” (“Dumnezeu este mare”, în arabă), în momentul atacului asupra polițistului de 42 de ani, care se întorcea acasă. Agresorul a pătruns apoi în locuința comandantului, unde i-a luat ostatici pe soția acestuia și pe copilul de trei ani. În timpul negocierilor cu forțele de ordine, el a afirmat că face parte din SI, informație confirmată ulterior de agenția de știri a organizației teroriste, care a revendicat atentatul. În urma unei acțiuni în forță, trupele speciale au pătruns în casă, unde l-au ucis pe terorist și au descoperit cadavrul soției polițistului și copilul aflat în stare de șoc, dar nevătămat. Larossi Abballa fusese monitorizat recent pentru legături cu o rețea jihadistă siriană. Mai mult, el a fost condamnat la trei ani de închisoare, în 2013, pentru apartenența la o grupare extremistă care trimitea la luptă jihadiști din Franța, în Afganistan. Mai exact, precizează “Mail Online”, el a fost închis pentru “asociere criminală, în vederea pregătirii de acte teroriste”. Abbala avea să petrecă însă doar câteva luni după gratii. Recent, el le-a spus unor apropiați că a “jurat credință” liderilor SI. Atentatul din Magnanville este primul atac terorist din Franța, după începerea turneului final al Campionatului European de Fotbal și vine la mai puțin de două zile după masacrul comis de un militant jihadist american în Orlando, Florida. Comise în numele SI în Europa și Statele Unite, cele două crime par să anunțe noi atacuri în perioada Ramadanului, așa cum au cerut în ultimele săptămâni liderii rețelei teroriste.

×