x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Statele Unite vor continua "până în ultimul moment" operaţiunile de evacuare din Kabul

Statele Unite vor continua "până în ultimul moment" operaţiunile de evacuare din Kabul

27 Aug 2021   •   20:32
Statele Unite vor continua "până în ultimul moment" operaţiunile de evacuare din Kabul

Trupele americane vor continua până "în ultimul moment" operaţiunile de evacuare de la Aeroportul din Kabul, a anunţat vineri Departamentul american al Apărării, conform Agenţiei France-Presse.

"Vrem să finalizăm această misiune la sfârşitul lunii, vom fi în măsură să continuăm operaţiunile de evacuare pe cale aeriană până în ultimul moment", a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Generalul american William Taylor a declarat că, potrivit celor mai noi informaţii, un singur terorist sinucigaş a participat la atacurile comise joi în zona Aeroportului din Kabul.

Atacurile de joi s-au soldat, conform bilanţului prezentat de agenţia Reuters, cu moartea a 92 de persoane, inclusiv a 13 militari americani.

Reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic a revendicat, joi seară, atacurile comise în zona Aeroportului din Kabul.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a condamnat vehement atentatele din Kabul şi a avertizat că armata americană îi va depista pe teroriştii care le-au comis.

(sursa: Mediafax)

×