Un grup de 100 de cercetători şi specialişti în meteorologie avertizează că o superfurtună ar putea lovi statul american California. Oamenii de ştiinţă spun că o pătrime din întregul stat american ar putea fi inundată şi estimează că pagubele materiale ar putea atinge impresionanta sumă de 400 de miliarde de dolari. Distrugerile provocate de această superfurtună ar fi de până la cinci ori mai mari decât cele provocate de un eventual cutremur.
Cercetătorii de la U.S. Geological Survey i-au avertizat oficialii americani în acest sens, aducând ca argumente istoria geologică a statului California, arată yahoonews.com. Astfel de „superfurtuni” au mai avut loc în trecut. Ultima furtună de proporţii atât de mari s-a petrecut între anii 1861-1862. Atunci, o treime din Valea Centrală (Central Valley) a fost inundată.
Inundaţiile au fost atât de mari, încât autorităţile americane au fost nevoite să mute capitala statului în San Francisco, iar guvernatorul Leland Stanford a fost nevoit să meargă într-o barcă pentru a-şi susţine discursul inaugural. Potrivit dovezilor descoperite de geologi, furtuni de asemenea amploare au mai avut loc de-a lungul istoriei în anii 1029, 1418 şi 1605.
Furtuna ar putea dura peste 40 de zile
Potrivit teoriei oamenilor de ştiinţă, o asemenea furtună ar putea dura mai mult de 40 de zile. Vântul ar putea atinge viteze de 125 de mile pe oră şi alunecările de teren ar produce şi ele pagube însemnate.
O asemena superfurtună este ipotetică, însă nu imposibilă, susţin oamenii de ştiinţă. „Considerăm că astfel de furtuni au loc o dată la 100 sau 200 de ani, la fel ca seismele din falia San Andreas”, a declarat cercetătoarea Lucy Jones, într-un comunicat de presă.
Oficialii din cadrul Departamentului de Situaţii de Urgenţă au convocat, săptămâna trecută, o conferinţă referitoare la pregătirile pentru o posibilă superfurtună.
Scenariu devenit realitate? Au început deja inundaţiile în SUA
Se pare că probleme provocate de inundaţii deja s-au făcut simţite în SUA. Sute de persoane au fost evacuate din statele Washington şi Oregon, din cauza precipitaţiilor abundente care au provocat inundaţii. Străzile au fost acoperite de un strat de apă, înalt de 30 de cm.
Mai multe clădiri au fost avariate iar o autostradă a fost închisă după ce apa a îngheţat pe carosabil, în timpul nopţii. Autorităţile au închis circulaţia pe şosea, din cauza riscului mare de accidente.
Meteorlogii avertizează că polile vor continua şi în zilele următoare şi ar putea provoca alunecări de teren.
Inundaţii devastatoare în Brazilia şi Australia
În Brazilia, ploile torenţiale şi alunecările de teren care au devastat regiunea muntoasă din apropiere de Rio au provocat moartea a peste 600 de oameni. Jurnaliştii brazilieni apreciază că inundaţiile din ultimele zile reprezintă "cea mai mare catastrofă naturală din istoria ţării”, depăşind-o pe cea de la Caraguatatuba, soldată cu 436 de morţi în 1967.
În Australia, autorităţile au început să evaluaze amploarea pagubelor, în cartierele acoperite de noroi din Brisbane, în timp ce locuitorii altor oraşe se pregătesc pentru inundaţii. Până în prezent, au fost înregistraţi 25 de morţi, însă zeci de persoane sunt date în continuare dispărute.
Antena3