x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Statul american Indiana interzice avortul, dacă fătul are dizabilităţi

Statul american Indiana interzice avortul, dacă fătul are dizabilităţi

25 Mar 2016   •   20:30
Statul american Indiana interzice avortul, dacă fătul are dizabilităţi

Guvernatorul de Indiana, Mike Pence, a promulgat joi o lege controversată care interzice avortul dacă medicul are motive să creadă că mama vrea să renunţe la făt fiindcă acesta are dizabilităţi, precum Sindromul Down, scrie Washington Post.

Guvernatorul a descris legea drept “o măsură amplă pro-viaţă care afirmă valoarea tuturor vieţilor omeneşti”.

Norma, care a fost aprobată de legislativ la începutul acestei luni, face din Indiana al doilea stat american, după Dakota de Nord, care interzice avorturile în cazul detectării unei anomalii fetale.

De asemenea, interzice procedura în cazul în care decizia este motivată de sexul sau rasa fătului.

De asemenea, Indiana devine primul stat din ţară care cere ca rămăşiţele fătului să fie îngropate sau incinerate. În prezent, sunt tratate ca deşeuri medicale.

Printre criticii măsurii se numără numeroase femei republicane din Congresul local. Ele au subliniat că sunt, de regulă, anti-avort, dar această lege merge prea departe.

Sursa: news.ro

×