x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ştiri

Ştiri

22 Ian 2009   •   00:00

22 ianuarie 2009



BĂTAIE ROMÂNEASCĂ
Din cauza a doi pasageri români, o cursă a companiei aeriene irlandeze Air Lingus a deviat de la ruta de zbor. Potrivit Hotnews, cursa EIN 672, Dublin – Bucureşti, de marţi seara, a inclus o neprevăzută escală la Manchester pentru că doi români aflaţi la bord s-au luat la bătaie. Ei au fost debarcaţi, aeronava urmându-şi apoi ruta prestabilită, cu o întârziere de mai bine de trei ore. Compania Air Lingus a confirmat escala şi existenţa unui incident la bord, dar nu a dat detalii cu privire la natura acestuia. (I.C.)

BOMBE CU FOSFOR
O anchetă internă a Armatei israeliene a fost deschisă în urma unor acuzaţii potrivit cărora militarii au folosit în Gaza două tipuri de proiectile cu fosfor. Este vorba despre obuze de artilerie fumigene de 155 mm cu un conţinut redus de fosfor şi obuze de mortieră de 120 mm cu o concentraţie ridicată de fosfor. Ziarul Ha’aretz scria ieri că o unitate de paraşutişti a aruncat, în nordul Fâşiei Gaza, 20 de obuze cu acest agent toxic care poate cauza arsuri severe ale pielii, precum şi afecţiuni ale unor organe interne. (Anca Aldea)

RECESIUNE
Germania preconizează că economia sa, cea mai puternică din Europa, va înregistra o scădere de 2,25% în 2009, cea mai slabă perioadă de după al doilea război mondial. Nici Marea Britanie nu stă pe roze. Numărul total al şomerilor din Regatul Unit se apropie de două milioane de persoane, cel mai ridicat din ultimii 10 ani, transmite BBC. (Anca Aldea)

O LIRĂ PENTRU UN ZIAR
În schimbul sumei de o liră sterlină (4,5 RON – n.r.) un fost agent KGB a devenit proprietarul cotidianului britanic Evening Standard. Miliardarul rus Alexandr Lebedev (foto) a cumpărat 75% din acţiunile cotidianului. Evening Standard înregistra pierderi anuale de 22 de milioane de euro, la un tiraj zilnic de 287.000 de exemplare. Lebedev s-a angajat să nu se amestece în linia editorială, declarându-se "un susţinător al presei libere şi independente". (I. Cristea)

ATAC LA TALIL
În timp ce membrii CSAT decideau marţi la Bucureşti continuarea misiunii forţelor române în Irak, cu o reprofilare a operaţiunilor, la Talil, baza noastră era ţinta unor atacuri cu rachetă, potrivit corespondentului Radio România Actualităţi. Un proiectil reactiv a căzut la circa 400 de metri de bază, chiar atunci când preşedintele SUA, Barack Obama, spunea "Aşa să-mi ajute Dumnezeu". Nu au existat victime sau pagube materiale în tabăra românească. (A.A.)

×
Subiecte în articol: externe