4 februarie 2009
JAF LA PATRIMONIUCirca 34.000 de tablouri, piese de mobilier şi obiecte de artă au dispărut din mai multe instituţii franceze din lumea-ntreagă. Printre obiectele dispărute se află şi un peisaj semnat de Maurice de Vlaminck, furat de la Institutul Francez din Bu-cureşti, mai multe tapiserii de la Ambasada Franţei din Ciad şi şase sculpturi de la un muzeu francez din Strasbourg. Potrivit paginii online a publicaţiei La Liberation, citată de Mediafax, o comisie antamată de statul francez a reuşit să discute cu personalul acestor instituţii şi să recupereze o mică parte a acestor valori.
“LUMEA POTRIVIT LUI K.”
Şeful diplomaţiei franceze, Bernard Kouchner, este eroul
principal al unei cărţi intitulate “Lumea potrivit lui K.”, semnată de Pierre
Pean. Este probabil cel mai virulent atac la adresa unuia dintre cei mai
populari politicieni francezi. Kouchner este acuzat de conflict de interese,
din cauza activităţilor publice şi private desfăşurate în paralel în Africa –
este vorba, în principal, de activităţile de consultant în domeniul sănătăţii,
derulate între 2002 şi 2007, după înfrângerea electorală a stângii din care făcea
parte şi înainte de numirea în guvernul de dreapta.
Autorul cărţii susţine că ministrul francez de Externe a prestat astfel de activităţi pentru două companii private, Africa Steps şi Iméda, aparţinând unor apropiaţi, în timp ce conducea o structură publică, Esther, consacrată cooperării internaţionale în domeniul medical. Cele două companii au vândut contracte în valoare de 4,6 milioane de euro preşedintelui gabonez Omar Bongo Odimba şi celui congolez Denis Sassou Nguesso, informează AFP, citată de Mediafax.
Kouchner a denunţat deja “unele acuzaţii inexacte”, avertizând că ar putea iniţia proceduri judiciare. Cartea conţine critici faţă de poziţiile politice ale ministrului de Externe, în special faţă de apropierea lui Kouchner de regimul din Rwanda şi susţinerea politicilor americane faţă de Iran, Darfour (Sudan) şi fosta Iugoslavie.