x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

05 Dec 2008   •   00:00

TRAFIC CU CĂŢEI
Italia va propune un plan de combatere a traficului ilegal cu câini de rasă din 13 ţări est-europene, inclusiv din România. Potrivit ministrului italian de Externe, Franco Frattini, citat de ANSA, majoritatea câinilor provin din ţări ca Ungaria, Slovacia, Polonia, România şi Cehia.



OBAMA REFUZAT
Ileana Ros-Lehtinen, membră a Congresului SUA, a fost sunată de preşedintele american ales, Barack Obama, dar ea i-a închis telefonul. De două ori. Potrivit presei din SUA, la primul apel, ea i-a spus lui Obama: “Sorry, cred că e o glumă de la radiourile din Florida cunoscute pentru farse”. Au sunat-o apoi şeful personalului de la Casa Albă, Rahm Emanuel, şi un congresman. Abia la al treilea apel, Obama a avut succes.

1.500 DE EURO
Singurul terorist capturat la Bombay, Azam Amir Kasab, a primit 1.500 de euro. Aceasta pentru participarea la atacurile în care au murit 176 de persoane. I s-a promis că familia va primi 1.000 de euro dacă el va muri, au relatat Times Online şi Sky News. Ieri, aeroporturile din India au fost în stare de alertă, după informaţii referitoare la posibilitatea deturnării unui avion indian, potrivit CNN.

COPII REPATRIAŢI
Cel puţin 2.500 de copii români fără familii, aflaţi în instituţii de ocrotire sau încredinţaţi unor cetăţeni italieni, ar putea fi repatriaţi începând cu 20 decembrie, anunţă agenţia italiană AGI. Din data de 20 decembrie devine deci operativă procedura de repatriere a copiilor români neînsoţiţi, aflaţi în Italia, în conformitate cu acordul bilateral semnat în urmă cu jumătate de an. (Carmen Pleşa)

×
Subiecte în articol: externe