x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

11 Iun 2009   •   00:00

11 iunie 2009

VIZE UNICE PENTRU INTRAREA ÎN UE
Comisia Europeană preconizează introducerea unor vize de intrare comune tuturor ţărilor membre, pentru a limita fraudele şi a reduce numărul ţărilor prezente pe "lista sa neagră", relatează AFP. "UE trebuie să aibă în vedere crearea unei vize Schengen europene comune", a declarat Jacques Barrot, comisar pentru Justiţie, Libetate şi Securitate. El a prezentat şi un program de acţiune pentru următorii cinci ani.

"Trebuie să facem ca sistemul de eliberare a vizelor să evolueze, acesta fiind în prezent fondat pe naţionalitate, pentru a trece la o evaluare a riscului pe care îl presupune individul", a explicat el. "Vrem să ştim mai bine cine este solicitantul de viză", a adăugat el. Această măsură se impune prin existenţa spaţiului Schengen, fără control la frontiere, care include în prezent 25 de ţări. Orice ţară membră a acestui spaţiu care acordă o "viză Schengen" unui cetăţean din afara UE autorizează de fapt deplasarea lui în celelalte 24 de ţări.

În 2008, ţările din spaţiul Schengen, care includ statele UE cu excepţia Irlandei, Marii Britanii, Bulgariei, României şi Ciprului, cărora li se adaugă Norvegia, Elveţia şi Islanda, au eliberat anul trecut 10,27 milioane de "vize Schengen", cu două milioane mai multe decât în 2007, potrivit datelor Comisiei.

 

BULGARII FAC CURSURI DE SMS
Ministrul bulgar al Educaţiei, Daniel Vulcev, consideră că orele de literatură bulgară ar trebui să includă pe viitor ore de transcriere a ortografiei bulgare în latină, care să-i ajute pe copiii bulgari să înveţe să scrie mesaje pe telefonul mobil.

Atunci când redactează mesaje în limba bulgară, cei mai mulţi copii folosesc cu precădere cifrele 4 şi 6 în locul grupelor de litere "ch" şi "sh", informează Sofia Echo.

"Copiii noştri socializează online şi prin intermediul mesajelor trimise prin telefonul mobil, folosind un limbaj al semnelor care nu coincide cu prevederile noii Legi a Transcrierii", a afirmat Vulcev, citat de publicaţia Monitor. "De aceea, ne gândim să introducem lecţii de transcriere în cadrul orelor de literatură bulgară", a adăugat ministrul Educaţiei. "Copiii pot comunica folosind cerculeţe şi semnul plus, dacă doresc, nimeni nu le interzice acest lucru. Dar este bine să cunoască regulile de transcriere", a mai spus el.

 

DIACONESCU ÎŞI AŞTEAPTĂ ÎN VIZITĂ OMOLOGUL GEORGIAN
Ministrul de Externe georgian, Grigol Vashadze, va face în zilele de 11-12 iunie o vizită la Bucureşti, la invitaţia omologului român, informează Mediafax.

În convorbirile pe care le va avea cu Cristian Diaconescu vor fi abordate şi securitatea energetică sau perspectivele euroatlantice ale Georgiei. "Vizita se înscrie în dialogul politic sistematic între cele două state din Regiunea Extinsă a Mării Negre şi confirmă angajamentul României privind susţinerea integrităţii teritoriale şi aspiraţiilor europene şi euroatlantice ale Georgiei", se arată într-un comunicat al MAE remis miercuri MEDIAFAX.

×
Subiecte în articol: externe