x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

23 Iun 2009   •   00:00

23 iunie 2009



VERSAILLES / Sarkozy anunţă o remaniere
Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a anunţat luni, în faţa ambelor camere ale Parlamentului, reunite la Versailles, că va remania Guvernul miercuri, iar acesta va lansa un împrumut pentru a finanţa "priorităţile naţionale". Potrivit AFP, remanierea va aduce puţine schimbări, fiind vizaţi Rachida Dati, de la Justiţie, şi Michel Barnier, de la Agricultură. Sarkozy a mai afirmat că burqa (vălul islamic total) nu este binevenită în Franţa. Sarkozy a prezentat senatorilor şi deputaţilor, reuniţi în congres pentru prima oară după 1848, perspectivele celei de-a doua jumătăţi a mandatului său. Opoziţia a afirmat că intervenţia are accente "monarhice". (MFM)

BRUXELLES / Priorităţile suedeze
Suedia şi-a prezentat ieri, la Bruxelles, programul pentru viitoarele şase luni la Preşedinţia Uniunii Europene. Pe lângă votul din Parlamentul European pentru viitorul preşedinte al Comisiei Europene, preşedinţia suedeză va aştepta referendumul din Irlanda pentru a vedea cum abordează restul chestiunilor instituţionale ale Uniunii Europene. Preşedinţia suedeză, care începe luna viitoare, va trebui să gestioneze şi alte probleme importante, precum supravegherea sistemului financiar şi criza economică, schimbările climatice, chestiunile internaţionale ale momentului, precum şi extinderea Uniunii, relatează Radio România Actualităţi, citat de Rador.

×
Subiecte în articol: externe