x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

07 Noi 2009   •   00:00

7 noiembrie 2009

ITALIA "DUDUIE"
Premierul Silvio Berlusconi a anunţat ieri că economia italiană a întrecut-o pe cea britanică. El a afirmat că Italia a devenit a treia putere economică de pe continent şi a şasea din lume. "Criza a atins mai mult alte ţări din Europa, între care şi Marea Britanie, care nu este o economie industrială, cum suntem noi şi Germania", a spus premierul, fără să precizeze pe ce baze a tras el aceste concluzii...

AUTONOMIE EXTINSĂ

Guvernul sârb a adoptat un proiect de lege privind descentralizarea în favoarea provinciei nordice Voivodina, care va beneficia de o "autonomie extinsă", fără a dispune însă de elemente de suveranitate, informează AFP, citată de Mediafax. Proiectul va permite autorităţilor din Voivodina, una dintre zonele cele mai prospere din Serbia, să semneze acorduri cu alte regiuni din străinătate, dar nu şi cu alte state. Totodată, autorităţile nu vor putea emite texte cu caracter de lege, iar provincia va avea o bancă de dezvoltare şi capitala va fi stabilită la Novi Sad.

AMBASADĂ ÎN CAPITALĂ
Şapte senatori americani au depus un proiect de lege care vizează transferarea Ambasadei SUA din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, informează AFP, preluată de Mediafax. Ei susţin că "Ierusalimul a fost de 3.000 de ani capitala poporului evreu, a fost sediul Guvernului, al Parlamentului şi al Curţii Supreme a statului din 1950. Israelul este în continuare singura ţară democratică în capitala căreia SUA nu deţin o ambasadă". Există o lege americană, din 1995, care prevedea mutarea ambasadei la Ierusalim.

MERKEL, LA SAUNĂ
Angela Merkel a ratat deschiderea Zidului Berlinului pentru că, în seara de 9 noiembrie 1989, "la fel ca în fiecare seară de joi", se afla la saună împreună cu prietena sa. "Când am ieşit, postul de frontieră de la Bornholmer Strasse era deschis şi atunci am trecut de cealaltă parte", a povestit Merkel, care a crescut  în fosta RDG.

ATAC ARMAT ÎN ORLANDO
Două persoane şi-au pierdut viaţa şi cel puţin şase au fost rănite într-un atac armat comis la etajele superioare ale unei clădiri de birouri din oraşul american Orlando (Florida). Potrivit poliţiei, mai mulţi angajaţi care lucrează în blocul Legions Place s-au baricadat înăuntru câteva ore bune, iar cel puţin un martor ocular a informat presa locală cu privire la individul care a deschis focul - acesta fiind un fost angajat la una dintre firmele din clădire.

MĂSURI ÎN BAZELE SUA
Atacul armat de joi de la Baza Fort Hood din Texas a determinat Armata americană să ia măsuri aspre de intensificare a măsurilor de securitate în toate bazele de pe teritoriul SUA. Un responsabil de la Pentagon a declarat vineri că, în ciuda faptului că măsurile de securitate vor varia de la o bază la alta, "fiecărui centru i s-a cerut examinarea procedurilor specifice de protecţie a trupelor şi acest lucru va fi făcut". Generalul Kevin Bergner a spus totodată că orice modificare majoră a procedurilor de securitate ar urma să intervină după rezultatul anchetei penale privind atacul comis joi la Fort Hood.

FLORIDA: ATACATORUL A FOST ARESTAT
Bărbatul care a deschis focul vineri într-o clădire de birouri din oraşul Orlando (Florida) a fost arestat. Poliţia a precizat că atacul a ucis o persoană şi a rănit alţi cinci oameni. Anterior, o purtătoare de cuvânt a pompierilor din Orlando declarase că sunt "opt victime în total, dintre care doi morţi". Atacul a avut loc într-un bloc cu 16 etaje situat în centrul oraşului, în apropiere de Camera de Comerţ şi de Hotelul Radisson, informează cotidianul Orlando Sentinel.

IRAN: CĂUTĂRI FĂRĂ SUCCES
Prima vizită a inspectorilor AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică) la şantierul noului centru de îmbogăţire a uraniului din Iran nu a avut nici un rezultat. Potrivit directorului AIEA, Mohamed ElBaradei, citat de New York Times, inspectorii "nu au găsit nimic îngrijorător" la centrul aflat în construcţie în apropiere de oraşul Qom. "Ideea iranienilor era de a folosi acest centru ca un buncăr subteran pentru a adăposti anumite lucruri. Este o gaură în munte", a spus ElBaradei, explicând starea în care se află acum centrul respectiv. Vizita inspectorilor a fost efectuată la sfârşitul lui octombrie, la o lună de la dezvăluirea existenţei acestui şantier, despre care Teheranul susţine că are destinaţie "strict civilă", în vreme ce marile puteri suspectează Iranul că, în această locaţie, vrea să obţină arma atomică.

FRANŢA: PROTESTELE IMIGRANŢILOR ILEGALI
Aproximativ 5.000 de muncitori imigranţi care lucrează în Franţa fără forme legale au ieşit în stradă vineri, pentru a cere reglementarea situaţiei lor. Imigranţii, majoritatea africani, lucrează cu precădere în construcţii, pază şi lucrări de restaurare. De la mijlocul lui octombrie, ei solicită o circulară care să extindă câmpul reglementărilor şi denunţă modul diferit de tratare a dosarelor lor de către autorităţi, informează agenţia France Presse, citată de Mediafax. De mai multe zile, imigranţii ilegali şi-au intensificat acţiunile pentru a obţine autorizaţie de şedere şi a beneficia de drepturi sociale.

AFGANISTAN: PUŞCAŞI MARINI DISPĂRUŢI ÎN MISIUNE
Doi militari americani din cadrul Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) a NATO au fost daţi dispăruţi în vestul Afganistanului. Potrivit poliţiei afgane, militarii au murit înecaţi accidental, iar trupurile lor au fost identificate, dar nu au putut fi recuperate. Un comunicat al ISAF nu confirmă informaţiile poliţiei locale, precizând doar că "forţele afgane şi coaliţia internaţională participă activ la căutări pentru a-i găsi pe cei doi militari". Militarii erau paraşutişti în cadrul Brigăzii de luptă IV, a 82-a divizie aeropurtată. Ei au dispărut în timp ce îndeplineau o misiune de rutină de realimentare în vestul Afganistanului.

×
Subiecte în articol: externe