10 noiembrie 2009
SE POARTĂ RĂPIRILE
Răpirile au devenit din ce în ce mai frecvente în Bulgaria, Poliţia din ţara vecină vorbind despre o adevărată "modă", transmite AFP. Potrivit unui responsabil din cadrul Ministerului bulgar de Interne, în 2009, Poliţia a anchetat 23 de răpiri, inclusiv şapte pentru care a fost cerută răscumpărare. De asemenea, au existat patru tentative de răpire, iar alte două au fost blocate de Poliţie. Poliţia a depistat şi un alt fenomen, şantajul cu răpirea. Oamenii de afaceri sunt ameninţaţi cu răpirea unui membru al familiei dacă nu oferă sume mari, cuprinse între 100.000 şi 600.000 de euro. Guvernul a propus săptămâna trecută creşterea pedepselor pentru răpire până la 30 de ani de închisoare, comparativ cu 10 ani în prezent.
SARKO-RECIDIVĂ?
Preşedinţia franceză ar fi încercat să intervină în favoarea lui Pierre Sarkozy, fiul cel mare al şefului statului. Potrivit AFP, Palatul Elysée a contactat o asociaţie care administrează drepturile de autor ale unor producători muzicali şi care refuzase să acorde un împrumut unei firme la care Pierre este unul dintre asociaţi. Totuşi, Administraţia prezidenţială sublinia, în solicitare, că nu cere vreun tratament preferenţial, precizând faptul că este vorba despre o simplă cerere de informaţii. Pierre Sarkozy este producător de muzică hip-hop şi, totodată, unul dintre asociaţii Minds Corporation. Ştirea a apărut în presa franceză la doar câteva săptămâni după scandalul provocat de mezinul lui Sarkozy, Jean, care dorea să ajungă în fruntea companiei ce administrează cartierul La Défense.
Citește pe Antena3.ro