x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

21 Dec 2009   •   00:00

21 decembrie 2009



CĂTRE UE
Serbia îşi depune mâine candidatura la Uniunea Europeană. Preşedintele ţării, Boris Tadici, va duce la Stockholm documentaţia necesară, în condiţiile în care Suedia deţine, până la sfârşitul anului, preşedinţia prin rotaţie a Uniunii, relatează AFP. Premierul suedez Fredrik Reinfeldt a afirmat că "Serbia a făcut un pas istoric hotărând să îşi depună candidatura". Mai multe state membre au avertizat recent Belgradul că acest demers ar fi prematur. Cea mai recentă luare de poziţie a venit din partea ministrului olandez al Afacerilor Externe, care a declarat, miercuri, că o "depunere a candidaturii nu ar accelera procesul de aderare".

AVERTISMENT
Companiile din centrul financiar al Londrei (City) trebuie să se aştepte la un atac terorist care va viza această zonă vitală a capitalei Marii Britanii. Avertismentul vine din partea Scotland Yard, după cum informează publicaţia The Sunday Times. Într-un briefing susţinut în cartierul de afaceri din Londra, un detectiv de rang înalt din cadrul SO15, unitatea de luptă antiterorism a poliţiei metropolitane, a afirmat că "Bombay vine la Londra", referindu-se la atentatul de acest tip comis în India în noiembrie 2008. Astfel, companiile trebuie să anticipeze un raid cu focuri de armă şi luări de ostatici, comis de "un număr mic de persoane înarmate cu arme de mână şi dispozitive explozibile improvizate". Este cel mai sever avertisment făcut de poliţia britanică.

×
Subiecte în articol: externe