x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

16 Feb 2010   •   00:00
Ştiri pe scurt
Sursa foto: PHILIPPE WOJAZER/AFP/MEDIAFAX

16 februarie 2010



SUA, CA MICHAEL
SUA ar trebui să-şi grăbească paşii de revenire economică, scrie Forbes. "Computerele au rezolvat problema în anii '80, internetul în '90. Faptul că n-am făcut nimic din 2000 explică de ce creşterea numărului locurilor de muncă a fost zero de atunci, de ce creşterea venitului real a fost negativă, de ce nivelul de trai al americanilor scade continuu. Dacă liceele nu-şi permit computere noi, cum să scoată o forţă de muncă competentă? SUA au o economie pe stilul Michael Jackson - trăiesc ca un star, dar n-au mai scos un hit de 20 de ani." (A.A.)

SOFIA ŞI SCUTUL
Bulgaria şi SUA nu poartă, deocamdată, negocieri oficiale pe tema elementelor antirachetă, ci doar "discuţii". Declaraţia îi aparţine ambasadorului american la Sofia, James Warlick, care a dorit să clarifice speculaţiile apărute recent în presă, conform cărora Washingtonul ar fi iniţiat deja negocierile în acest sens cu partea bulgară. (A.A.)

FIEFURI ELIBERATE
Două dintre fiefurile talibanilor din Afganistan se află, începând de ieri, sub controlul forţelor afgane şi internaţionale, informează BBC. Zonele Marjah şi Nad Ali "au fost curăţate" de insurgenţi după trei zile de lupte grele, a declarat un comandant al armatei afgane, citat de AFP. Recentele operaţiuni militare s-au soldat cu moartea a 12 civili ucişi de rachetele coaliţiei. (A.A.)

REFORMA PENSIILOR
Preşedintele Franţei a declarat că probabil în aprilie se va aşeza din nou la masa negocierilor cu patronatele şi sindicatele, pentru a dezbate problema reformei pensiilor. Nicolas Sarkozy (foto) şi-a exprimat, în repetate rânduri, dorinţa de a anunţa, până la finele lui 2010, adoptarea reformei care ar putea impune vârsta de 65 de ani (faţă de 60 cât e acum) ca vârstă legală de pensionare. (A.A.)

×
Subiecte în articol: externe