x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Studiu Interpol: în lume există 650 de milioane de arme deţinute de civili

Studiu Interpol: în lume există 650 de milioane de arme deţinute de civili

21 Oct 2013   •   19:15
Studiu Interpol: în lume există 650 de milioane de arme deţinute de civili

Armele deţinute ilegale ucid anual în lume 245.000 de persoane, a anunţat luni Interpol, cu prilejul celei de-a 82-a Adunări Generale a organizaţiei internaţionale de cooperare a forţelor de poliţie, care se desfăşoară în oraşul columbian Cartagena.

"Fără a lua în considerare morţii provocaţi de războaie, la fiecare 75 de secunde cel puţin o persoană este asasinată în lume, folosindu-se arme de foc ilegale. Sunt 245.000 de crime la fiecare 365 de zile", se arată într-un raport al Interpol, prezentat de poliţia columbiană şi citat de agenţia EFE.

Potrivit studiilor internaţionale citate de Interpol, la nivel mondial există peste 650 de milioane de arme care sunt deţinute de civili, lider detaşat fiind SUA, cu peste 270 de milioane de arme, ceea ce înseamnă aproape câte o armă pe cap de locuitor. În cazul Columbiei, poliţia a confiscat anul trecut peste 28.000 de arme, în timp ce în ultimii zeci ani au fost confiscate circa 386.000, se arată în raport.

Interpol consideră, astfel, că folosirea ilegală a armelor de foc reprezintă "o ameninţare la adresa securităţii cetăţenilor, păcii, stabilităţii şi dezvoltării întregii planete". La Adunarea Generală de la Cartagena vor asista circa 1.500 de delegaţi din 190 de ţări.

×
Subiecte în articol: Interpol arme de foc arme ilegale