Într-un discurs de o duritate fără precedent, vicepreședintele SUA, Mike Pence, a avertizat miercuri Turcia că ar putea să-și pericliteze statutul de membru al NATO, dacă nu renunță la intențiile sale de a achiziționa sisteme de apărare antiaeriană rusești S-400. Retorica amenințătoare a lui Pence a venit după ce, în aceeași zi, oficialitățile turce insistaseră că înțelegerea cu rușii este deja parafată, confirmând astfel divergențele majore care au fisurat relațiile dintre Turcia și SUA în ultimii doi ani.
„Turcia trebuie să aleagă. Vrea să rămână un partener cu un rol decisiv în cea mai de succes alianță militară din istoria lumii sau vrea să pună în pericol securitatea acestui parteneriat prin adoptarea unor decizii nechibzuite, care subminează alianța noastră?”, a răbufnit Pence în cursul unui discurs susținut la Washington, cu ocazia celei de-a 70-a aniversări a Alianței Nord-Atlantice, a transmis AP. Vicepreședintele SUA a calificat achiziționarea sistemelor rusești S-400 de către Turcia drept „profund îngrijorătoare”, afirmând că această tranzacție militară „constituie un mare pericol pentru NATO și pentru soliditatea alianței”. El a avertizat că administrația de la Washington nu va rămâne pasivă, în timp ce Ankara cumpără tehnică de luptă de la unul dintre adversarii alianței transatlantice. „Am afirmat extrem de clar că nu vom asista pasiv, în timp ce aliații NATO cumpără armament de la adversarii care amenință coeziunea alianței noastre”, a declarat Pence. El a avertizat că Ankara riscă să fie exclusă din programul pentru achiziționarea avioanelor de luptă americane F-35, ceea ce ar afecta nu doar armata turcă, ci și pe producătorii din Turcia, care fabrică o serie de componente pentru acest aparat de zbor. De altfel, săptămâna aceasta, Departamentul american al Apărării a decis să suspende furnizarea către Turcia a echipamentelor pentru avioanele F-35 şi a anunţat că se va reorienta, în cazul în care Ankara va fi înlăturată de pe lanţul de furnizori pentru producţia acestui tip de aparat de zbor. Concomitent, mai mulți demnitari americani au avertizat Ankara cu adoptarea altor sancțiuni suplimentare, în afara excluderii din programul F-35. Administrația de la Washington și numeroși lideri ai NATO consideră că achiziționarea sistemului S-400 de către Turcia compromite securitatea avioanelor F-35, produse de „Lockheed Martin”, deoarece acesta nu este compatibil cu celelalte echipamente de luptă ale aliaților. În plus, ei consideră că achiziționarea de către Turcia a unui sistem american și a unuia rusesc ar oferi Moscovei acces la o tehnologie militară de vârf a SUA și i-ar permite să găsească modalități de a neutraliza F-35. SUA s-au oferit să vândă turcilor sistemul american de apărare antirachetă „Patriot”, însă Ankara a refuzat, susținând că acesta nu ar putea fi livrat în timp util, iar Turcia are nevoie urgentă de baterii antiaeriene.
Turcii rămân cu rușii
Înaintea discursului dur rostit de Mike Pence, ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, declara că țara sa nu va renunța la achiziționarea sistemului S-400. El a precizat că acordul cu Moscova este deja încheiat. Mai mult, potrivit afirmațiilor lui Cavusoglu, Turcia poate convinge SUA că S-400 nu reprezintă o amenințare pentru echipamentele militare ale SUA sau ale NATO. „Acest sistem nu va fi integrat în sistemul NATO (…) Propunem SUA constituirea unui grup comun de lucru pentru a constata că acest sistem nu este un pericol nici pentru avioanele F-35, nici pentru sistemele NATO”, a spus el, citat de „The Jerusalem Post”.
Refuzul SUA de a-l extrăda pe clericul Fethullah Gulen, coaliția antiamericană strânsă de Turcia contra politicii proisraeliene a Casei Albe, precum și războiul din Siria au zdruncinat, în ultimii doi ani, relațiile dintre cele două părți. Divergențele pătrund însă acum, tot mai periculos, chiar în mijlocul NATO.