Statele Unite indeamna Ucraina sa o elibereze pe Iulia Timosenko (foto), condamnata la sapte ani de inchisoare pentru abuz de putere, informeaza AFP. Departamentul de stat american si-a exprimat dezamagirea in legatura cu decizia Curtii de Apel din Kiev, care a respins apelul Iuliei Timosenko, apreciind ca aceasta are dreptul sa participe la viata politica din Ucraina. Aflata in detentie din august, Timosenko a fost condamnata la sapte ani de inchisoare, fiind acuzata ca a incheiat, in perioada in care era premier, acorduri cu Rusia, considerate dezavantajoase pentru Ucraina, pentru furnizarea de gaz metan. (M.C.)
Citește pe Antena3.ro