x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA începe vaccinarea pentru COVID-19: 100 de milioane de americani se vor imuniza până în februarie 2020

SUA începe vaccinarea pentru COVID-19: 100 de milioane de americani se vor imuniza până în februarie 2020

03 Dec 2020   •   14:19
SUA începe vaccinarea pentru COVID-19: 100 de milioane de americani se vor imuniza până în februarie 2020

Aproximativ 100 de milioane de americani se vor vaccina împotriva infecției cu COVID-19 până la sfârșitul lunii februarie, ceea ce înseamnă că 40% din persoanele adulte din această țară se vor imuniza în următoarele trei luni, în cadrul operațiunii Warp Speed, lansată de administrația Trump, scrie AFP.

În luna decembrie vor fi disponibile 40 de milioane de doze de vaccinuri Pfizer/BioNTech și Moderna, pentru imunizarea a 20 de milioane de oameni din SUA. Fiecare persoană are nevoie de două doze, administrate la distanță de 3-4 săptămâni. 

"La sfârşitul lunii februarie, vom fi vaccinat circa 100 de milioane de oameni, ceea ce înseamnă mai mult sau mai puţin populaţia de risc, persoanele vârstnice şi profesioniştii din domeniul sănătăţii", a declarat Moncef Slaoui, ofițer de rang înalt în cadrul operațiunii Warp Speed și fost director executiv al producătorului farma, GlaxoSmithKline.

Printre persoanele imunizate se vor afla și 3 milioane de bătrâni din aziluri. 

În luna ianuarie 2021, vor fi vaccinați 30 de milioane de americani, iar alți 50 de milioane vor primi vaccinul în luna februarie. 

Pe lângă vaccinurile celor două companii de farmaceutice, vor mai fi administrate cele dezvoltate de Johnson&Johnson și AstraZeneca/Oxford, ale căror studii clinice vor fi gata în decembrie/ianuarie. Dacă FDA le va autoriza, acestea vor fi disponibile din luna februarie. 

Însă cel produs de AstraZeneca/Oxford va avea nevoie de un studiu clinic realizat pe 15.000 de voluntari din SUA, excluzând studiile din Brazilia și Marea Britanie, unde au fost probleme privitoare la dozarea medicamentului.

FDA va anunța decizia de aprobare a vaccinului Pfizer/BioNTech pe 10 decembrie și pentru Moderna pe 17 decembrie.

Toate chestiunile legate de logistică pentru distribuirera vaccinurilor este deja implementat în SUA.



"Când va fi comunicată autorizarea în regim de urgenţă, distribuirea vaccinurilor către americani va fi realizată imediat, într-un interval de 24 de ore, acesta fiind obiectivul nostru", a anunţat generalul Gus Perna, directorul de operaţiuni al Warp Speed, care mizează însă în acest moment pe data de 15 decembrie pentru a începe livrarea vaccinului Pfizer către populaţia americană.

×
Subiecte în articol: COVID sua vaccin imunizare