Un american de 16 ani a fost inculpat de "complot" pentru lansarea pe internet a unei serii de ameninţări cu bombă la adresa unor universităţi, licee şi chiar a unor sedii ale Biroului Federal de Investigaţii (FBI), a anunţat miercuri Ministerul Justiţiei, citat de AFP.
Deşi minor, Ashton Lundeby este urmărit penal ca un adult şi inculpat de "complot cu circumstanţe agravante" pentru că a vizat prin ameninţări cu bombă, împreună cu alte persoane, două universităţi din statul Indiana, o universitate din Carolina de Nord şi una din Massachusetts, a precizat sursa citată într-un comunicat. Adolescentul este, de asemenea, complice la ameninţarea lansată asupra birourilor FBI din Colorado şi Louisiana.
Ashton Lundeby, alias "Tyrone" pe internet, folosea de asemenea softul Voice Over Internet Protocol (VoIP) pentru a le permite internauţilor, contra cost, să asculte în timp real reacţiile poliţiei la falsele alerte cu bombă, graţie unui sistem teleconferinţă.
El şi complicii săi mai sunt acuzaţi că "s-au oferit, pentru sume simbolice, să dea telefoane de ameninţare cu bombă, adesea la licee, pentru a provoca închiderea acestora", mai informează Ministerul Justiţiei.
Ameninţările cu bombă au vizat licee din cinci state diferite în preajma zilei 4 martie, Ashton Lundeby fiind arestat de FBI două zile mai târziu. Adolescentul se folosea în acest scop de calculatorul său personal, în locuinţa sa din Oxford, Carolina de Nord.
Citește pe Antena3.ro