x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA oferă o recompensă de zece milioane de dolari pentru localizarea unui lider jihadist

SUA oferă o recompensă de zece milioane de dolari pentru localizarea unui lider jihadist

10 Mai 2017   •   20:19
SUA oferă o recompensă de zece milioane de dolari pentru localizarea unui lider jihadist

Statele Unite oferă o recompensă de până la zece milioane de dolari pentru informaţii care ar putea ajuta la capturarea lui Mohammad al-Jolani, liderul grupării Fateh al-Cham, fosta ramură siriană a organizaţiei al-Qaida, a anunţat miercuri Departamentul de Stat al SUA, informează AFP. 

Fateh al-Cham, cunoscută anterior sub numele de Frontul al-Nusra, este o grupare jihadistă siriană bine organizată şi experimentată în acţiuni de luptă. Ea susţine că anul trecut a rupt legăturile cu al-Qaida, dar Washingtonul nu crede acest lucru şi continuă să o numească 'Frontul al-Nusra'. 

Tot potrivit Washingtonului, aceasta este a doua cea mai importantă grupare jihadistă din Orientul Mijlociu după Statul Islamic (SI). 

La sfârşitul lunii ianuarie, Fateh al-Cham şi alte patru grupări rebele siriene, inclusiv influenta Noureddine al-Zinki, şi-au anunţat fuziunea în cadrul unei grupări pe care au denumit-o Tahrir al-Cham, care în limba arabă înseamnă 'eliberarea Siriei'. 

Aviaţia militară americană a efectuat recent o serie de raiduri în Siria împotriva acestei grupări, reuşind să elimine mai mulţi lideri şi combatanţi ai acesteia.AGERPRES

×