Administrația Biden încearcă să se împace cu aliați-cheie, într-un moment în care SUA au nevoie mai mare ca niciodată de aceștia, după ce documente ale Departamentului american al Apărării au ajuns pe rețelele de socializare, sugerând că americanii i-ar fi supravegheat nepermis de îndeaproape pe liderii unor țări prietene.
Pe lângă detaliile despre războiul din Ucraina, cum ar fi lipsa de muniție a forțelor ucrainene, precum și modul în care americanii au penetrat serviciile de securitate și de informații ale Rusiei, „Pentagon Papers” sugerează că spionajul SUA interceptează și convorbiri ale partenerilor săi de pretutindeni.
Scurgerea de informații a complicat deja relațiile cu țările aliate și ridică îndoieli asupra capacității Americii de a păstra secretele. După ce a analizat documentele, un oficial de rang înalt din cadrul serviciilor de informații occidentale a declarat ziarului „The New York Times” că publicarea materialului a fost „dureroasă”.
El a sugerat că incidentul ar putea frâna schimbul de informații. Pentru ca diverse agenții să își furnizeze reciproc materiale, a spus sursa citată, este nevoie de încredere și de asigurări că anumite informații sensibile vor fi ținute secrete.
Deși acest lucru nu îi surprinde deloc pe oficialii străini, faptul că astfel de ascultări devin publice îngreunează întotdeauna relațiile cu parteneri-cheie, precum Coreea de Sud, al cărei ajutor este necesar pentru a aproviziona Ucraina cu armament.
Cu batista pe țambal
În paginile postate online, există cel puțin două discuții despre dezbaterea din Coreea de Sud, cu privire la posibilitatea de a oferi SUA obuze de artilerie pentru a fi folosite în Ucraina, încălcând astfel politica Seulului privind furnizarea de ajutor letal.
O secțiune a documentelor relatează că oficialii sud-coreeni erau îngrijorați de faptul că Joe Biden l-ar fi sunat pe președintele sud-coreean, presând Seulul să livreze armamentul.
O altă secțiune a documentelor, de la C.I.A., este mai explicită cu privire la modul în care SUA au aflat despre deliberările sud-coreene, menționând că datele provin dintr-un „raport de informații de semnal”.
Documentele neverificate referitoare la Coreea de Sud, inclusiv unele care se pare că se bazează pe discuții interne între înalți oficiali sud-coreeni din domeniul securității, susțineau că Seulul era îngrijorat de faptul că proiectilele de artilerie cu destinația SUA ar putea ajunge în cele din urmă în Ucraina.
Posibilitatea ca armele sud-coreene să fie folosite de Ucraina ar fi extrem de problematică pentru președintele Yoon Suk Yeol, deoarece ar încălca politica tradițională a țării - susținută de majoritatea alegătorilor - de a nu exporta arme către țări aflate în război.
În acest context, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a discutat ieri cu omologul său sud-coreean despre informațiile care sugerează că SUA ar fi spionat discuțiile interne ale Seulului privind vânzările de arme.
Cei doi au încercat să minimalizeze semnificația documentelor de la Pentagon, a căror autenticitate nu a fost confirmată în mod independent.
Concomitent, biroul președintelui Yoon a declarat că o investigație preliminară a concluzionat că există „puține șanse” ca discuțiile interne să fi fost interceptate de oficiali ai serviciilor de informații americane.
Kim Tae-hyo, consilierul adjunct pentru securitate națională al Coreei de Sud, a susținut că informațiile care ar fi fost culese din discuțiile interne sunt „false” și au fost „modificate”.
„Cele două țări au aceeași evaluare - că o mare parte din informațiile dezvăluite sunt alterate!”, a declarat Kim reporterilor, în timp ce pleca spre Washington înaintea vizitei lui Yoon în SUA, programată pentru sfârșitul lunii.
Documentul în cauză, nedatat, spunea că sud-coreenii au fost de acord să vândă obuze de artilerie pentru a ajuta SUA să-și refacă stocurile. Ei ar fi insistat ca „utilizatorul final” să fie SUA. Potrivit notei publicate pe rețelele de socializare, înalți oficiali sud-coreeni erau îngrijorați însă că Washingtonul ar putea deturna obuzele către Ucraina.
Kim a declarat că speculațiile potrivit cărora SUA ar fi spionat Coreea de Sud - un aliat cheie și gazda a 28.500 de soldați americani - nu vor afecta legăturile bilaterale. „SUA sunt țara cu cele mai bune capacități de informații din lume și, încă de la instalarea lui Yoon, am făcut schimb de informații în aproape toate sectoarele.”, a spus el.
Deși s-a alăturat sancțiunilor internaționale contra Kremlinului și a oferit ajutor neletal Kievului, Coreea de Sud nu a livrat arme, invocând legile interne, care interzic trimiterea de arme în zonele de război. Criticii l-au acuzat însă pe Yoon că încearcă să protejeze exporturile sud-coreene către Rusia, de al cărei sprijin are nevoie pentru a exercita presiuni asupra Coreei de Nord.
Sondajele de opinie indică faptul că alegătorii susțin poziția lui Yoon privind exporturile de arme. Într-un sondaj realizat de Gallup Korea, majoritatea sud-coreenilor au declarat că guvernul ar trebui să ofere Ucrainei doar ajutor non-letal. Sondajul a arătat că 72% au spus că asistența ar trebui să se limiteze la asistență medicală, alimente și alte ajutoare nemilitare, în timp ce doar 15% au spus că Seulul ar trebui să trimită și arme Kievului.
„Pentagon Papers” a deranjat și relațiile dintre SUA și Israel. Unul dintre documente, marcat ca fiind strict secret de o actualizare a informațiilor CIA, la 1 martie, afirmă că agenția israeliană de informații Mossad și-a încurajat ofițerii să participe la proteste contra planurilor guvernului Netanyahu de a slăbi independența sistemului judiciar. Imediat, executivul israelian a negat orice implicare a Mossadului în demonstrații.