x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA tărăgănează retragerea convenită. Talibanii își arată colții

SUA tărăgănează retragerea convenită. Talibanii își arată colții

17 Mar 2021   •   22:10
SUA tărăgănează retragerea convenită. Talibanii își arată colții

Talibanii au ameninţat miercuri cu „consecinţe”, dacă SUA nu îşi retrag trupele din Afganistan până la data limită de 1 mai. Reacţie vine după ce șeful Casei Albe, Joe Biden, a afirmat că va fi dificil să se respecte acest termen, transmite AFP.

„Americanii ar trebui să pună capăt ocupaţiei lor în conformitate cu acordul de la Doha şi să îşi retragă toate trupele din Afganistan până la 1 mai”, a afirmat un purtător de cuvânt al talibanilor. „În caz contrar, din orice motiv sau pretext, ei vor fi responsabili pentru consecinţe”, a avertizat el.

Joe Biden urmează să se decidă dacă va confirma retragerea totală până la 1 mai a trupelor americane încă desfăşurate în Afganistan, în conformitate cu acordul semnat în februarie 2020 la Doha cu insurgenţii.

În schimb, talibanii s-au angajat să participe la negocieri de pace cu guvernul afgan, care au început în septembrie în capitala Qatarului, dar care până acum nu au înregistrat progrese semnificative.

Joe Biden este în favoarea retragerii trupelor americane, însă unii responsabili americani se tem că o retragere pripită ar putea arunca Afganistanul în haos.

Administraţia Biden i-a acuzat pe talibani că nu au respectat acordul de la Doha, fiind vinovați atât de creşterea violenţelor în ultimele luni, cât şi de faptul că nu au rupt toate legăturile cu organizaţii teroriste precum Al-Qaida.

 

×
Subiecte în articol: talibani