Conform unor surse citate de agenţia The Associated Press şi de site-ul Tagesschau.de, Biden, aflat la summitul Grupului G7, în Japonia, a exclus posibilitatea furnizării de către SUA a avioanelor F-16, dar s-a declarat dispus să faciliteze instruirea piloţilor în ţări europene.
"Preşedintele Biden susţine o iniţiativă comună vizând antrenarea piloţilor ucraineni pe avioane de vânătoare de ultimă generaţie. În cursul programului de instruire, care se va derula în următoarele luni, coaliţia ţărilor participante va decide când va furniza avioane, câte şi cine le va furniza", a confirmat un oficial de la Casa Albă, sub protecţia anonimatului, citat de cotidianul Le Monde.
Anterior, oficiali citaţi de cotidianul The Washington Post declarau că Administraţia de la Washington ar fi informat aliaţii europeni că nu va bloca transferul de avioane de vânătoare F-16 în Ucraina. Informaţia nu a fost confirmată oficial de Washington şi ar reprezenta o schimbare semnificativă de poziţie. Alte surse de la Washington au transmis că deocamdată nu s-a luat nicio decizie privind avioanele F-16.
Marea Britanie şi Olanda au anunţat crearea unei coaliţii pentru facilitarea transferului de avioane F-16 Ucrainei. Însă Guvernul de la Londra a transmis clar că nu va furniza avioane de vânătoare occidentale Ucrainei, iar poziţii similare au anunţat Polonia şi Germania.
(sursa: Mediafax)