x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA vor o schimbare de regim în Iran, susţine preşedintele Hassan Rouhani

SUA vor o schimbare de regim în Iran, susţine preşedintele Hassan Rouhani

14 Oct 2018   •   15:00
SUA vor o schimbare de regim în Iran, susţine preşedintele Hassan Rouhani

Statele Unite ale Americii încearcă să provoace o schimbare de regim în Iran, a declarat duminică preşedintele iranian, Hassan Rouhani, într-un discurs difuzat de televiziunea de stat, informează Reuters. 

Washingtonul recurge la un război psihologic şi economic în încercarea de a priva Republica Islamică de legitimitatea sa şi a întoarce populaţia împotriva liderilor săi, a afirmat Rouhani, considerat un reprezentant al aripei moderate a regimului. 

Statele Unite au început reinstituirea treptată a sancţiunile economice împotriva Iranului de când preşedintele american Donald Trump a denunţat acordul nuclear dintre Teheran şi marile puteri din 2015.

Această politică, care a condus deja la plecarea mai multor companii internaţionale din Iran, va culmina la începutul lunii noiembrie odată cu restabilirea sancţiunilor împotriva sectorului petrolier, Casa Albă dorind să se ajungă la limitarea exporturilor de ţiţei brut iranian şi prin ricoşeu la o scădere a finanţelor Teheranului. 

Schimbarea SUA a subminat politica de deschidere promovată de Hassan Rouhani, al cărui guvern este vizat de criticile clericilor conservatori, în fruntea cărora se află liderul suprem al Revoluţiei islamice, ayatollahul Ali Khamenei, potrivit experţilor. 

"Obiectivul ultim al americanilor este de a slăbi legitimitatea regimului (...) Cum poate să intervină o schimbare de regim? Prin diminuarea legitimităţii sale, fără de care un regim nu poate fi schimbat", a declarat preşedintele iranian în discursul său rostit la Universitatea din Teheran. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Hassan Rouhani