x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cine este, de fapt, liderul nord-coreean, Kim Jong Un?

Cine este, de fapt, liderul nord-coreean, Kim Jong Un?

11 Iun 2018   •   15:01
Cine este, de fapt, liderul nord-coreean, Kim Jong Un?

Preşedintele american, Donald Trump, şi liderul nord-coreean, Kim Jong Un, se vor aşeza, marţi, la masa discuţiilor, în cadrul unui summit istoric care are loc în Singapore. Iata, pe scurt, profilul politic al liderului de la Phenian.

 

Enigmaticul Kim Jong-Un, despre care se crede că are în jur de 35 de ani, conduce din decembrie 2011 regimul retras şi autoritar din Coreea de Nord, care s-a autoproclamat putere nucleară. Fiul dictatorului Kim Jong Il şi nepotul "eternului preşedinte" Kim Ir Sen, Kim cel tânăr a supervizat, după ce s-a instalat la putere, continuarea dezvoltării programului nuclear al tarii, sporind tensiunile cu Coreea de Sud şi cu SUA, mai ales după ce la Washington a fost învestit preşedinte Donald Trump.

Retorica belicoasă generată de aceste tensiuni a făcut cu atât mai surprinzătoare virajul diplomatic decis de Kim şi demersurile sale în direcţia păcii, care au dus la organizarea de summituri cu Coreea de Sud şi acum şi cu SUA. În pofida tinereţii sale, Kim şi-a impus autoritatea asupra conducerii nord-coreene şi se spune că a pus în scenă o epurare la nivelul oficialilor de vârf, care i-a vizat între alţii pe puternicul său unchi Jang Song Thaek, în decembrie 2013, precum şi pe comandantul forţelor armate, Hyon Yong Chol, în aprilie 2017.

Înaintea mult-aşteptatei sale întâlniri de marţi cu Trump, Kim a demis alţi trei înalţi responsabili din apărare, înlocuindu-i cu alţii priviţi ca moderaţi, a relatat agenţia de presă sud-coreeană Yonhap. Fizic, rubicondul Kim seamănă cu tatăl său, dar şi mai mult cu bunicul său, iar unii susţin chiar că şi-ar fi făcut operaţie estetică pentru a scoate în evidenţă similitudinile.

Se crede că a invatat in Elveţia, sub alt nume, până în 1998. In 2010, săptămânalul L'Hebdo relata că actualul lider de la Phenian s-a retras de la şcoala la 15 ani, fără să o absolve. El ar fi fost descris de alţi elevi ca timid şi introvertit, amator de schiat şi interesat de baschet.

Fostul star NBA Dennis Rodman, care a fost de cinci ori în Coreea de Nord, din 2013, într-o "diplomaţie a baschetului" neoficială, a fost cel care a oferit lumii unele dintre primele dezvăluiri directe despre Kim, insistând să-l prezinte drept "prietenul" lui şi punându-l în general într-o lumină favorabilă. "Nu înţeleg cum pot unii să spună că 'omul acesta e nebun'. Probabil că este, dar eu n-am văzut", a declarat Rodman. El a mărturisit că au cântat împreună karaoke, au călărit şi au schiat, nu au vorbit despre politică, ci despre baschet.

Deşi nu a avut niciun rol oficial, în iunie anul trecut Rodman a susţinut că a contribuit la eliberarea de către Coreea de Nord a studentului american Otto Warmbier, care a murit la scurt timp după ce s-a întors în SUA, după 18 luni petrecute într-o închisoare nord-coreeană. Guvernul american şi familia lui Warmbier au dezminţit însă că Rodman ar fi avut de-a face în vreun fel cu eliberarea tânărului.

Rodman - fost concurent la show-ul lui Trump "Ucenicul" - a mai spus că i-a dat lui Kim un exemplar din cartea lui Trump "Arta negocierii", ca să-l ajute să-l înţeleagă mai bine pe preşedintele american. AGERPRES

×