x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Summit-ul G8, la start.

Summit-ul G8, la start.

de Anca Aldea    |    26 Mai 2011   •   19:30
Summit-ul G8, la start.

Liderii G8 dezbat, la Deauville, in nord-vestul Frantei, probleme legate, intre altele, de siguranta nucleara, de "primavara araba" si de succesorul lui Dominique Strauss-Kahn la sefia Fondului Monetar International. In mica statiune franceza din provincia Normandia, premierul britanic, David Cameron, a promis ca tara sa va aloca fonduri de 110 milioane de lire sterline pentru procesul de tranzitie spre democratie in cazul Egiptului si al Tunisiei.

"Vreau ca la sfarsitul acestui summit sa reiasa un mesaj clar si coerent: si anume ca cele mai puternice tari ale lumii le transmit regimurilor din Orientul Mijlociu si Africa de Nord, care isi doresc sa ajunga la democratie, la o mai mare libertate si la o mai mare respectare a drepturilor civile, ca vor fi de partea lor. Va vom ajuta sa va construiti democratia; va vom ajuta sa va ridicati economia; va vom ajuta sa continuati sa faceti comert – va vom ajuta in toate felurile in care vom putea, deoarece alternativa pentru democratiile de succes consta in extremismul care a facut deja un mare rau lumii noastre", a declarat Cameron.

Liderii G8 sunt de parere ca Tunisia si Egiptul au nevoie de "un parteneriat durabil", mai ales ca acestea sunt tarile care "au initiat tranzitii democratice" in conformitate cu aspiratiile popoarelor lor. "Mai-marii lumii" vorbesc tototdata pe aceeasi voce atunci cand il indeamna pe Muammar Gaddafi sa renunte la folosirea fortei si pe Bashar al-Assad sa inceteze sa mai recurga la acte de intimidare asupra propriului popor.

O alta problema aflata pe agenda dezbaterilor la reuniunea de la Deauville se refera la situatia in care se afla astazi Grecia. Presedintele Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, a declarat joi, la summit-ul G8, ca UE e convinsa de capacitatea Greciei de a-si indeplini obiectivele bugetare, chiar daca noul plan de austeritate este contestat puternic de populatie. In fiecare tara in care au fost luate in trecut masuri dure si nepopulare au existat tensiuni sociale, dar deciziile revin politicului, cu ascultarea societatii civile, a adaugat oficialul european. Rompuy a promis din nou ca UE va face "tot posibilul pentru evitarea intrarii Greciei in incapacitate de plata pentru mentinerea stabilitatii financiare a zonei euro". Noul plan de austeritate prezentat luni de autoritatile elene prevede privatizari imediate, inclusiv vanzarea unei participatii la operatorul de telecomunicatii OTE, noi economii bugetare si majorari de taxe. O misiune a Comisiei Europene, Bancii Centrale Europene si Fondului Monterar International se afla la Atena pentru a evalua situatia financiara a Greciei. De concluziile vizitei depinde furnizarea unei noi transe din programul de asistenta financiara de 110 miliarde de euro convenit anul trecut.

Politicieni, lasati internetul in pace!

In fata alesei audiente de la Deauville, fondatorul Facebook, Mark Zuckenberg, a vorbit despre revolutia mediului online, avertizandu-i pe liderii G8 ca internetul nu are nevoie de imixtiune politica pentru ca, pana acum, a functionat foarte bine si fara acest "ajutor". In schimb, a continuat Zuckenberg, internetul are nevoie de investitii, mult mai multe investitii in tehnologia de inalta viteza, scrie The Guardian. Reactia fondatorului Facebook a survenit dupa ce presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, a propus reglementarea mediului online, inclusiv protectia proprietatii intelectuale, de catre mediul politic.

"Am fost de acord aproape in unanimitate ca ar trebui sa acordam acces liber si gratuit la internet oricarei persoane din lumea asta. Da, ar trebui sa aparam proprietatea intelectuala; nu, nu ar trebui sa cream o situatie prin care internetul sa nu poata creste in continuare si sa nu se poata dezvolta in viitor", a declarat Maurice Levy, de la Grupul Publicis, gazda summit-ului G8 desfasurat la Paris in cursul acestei saptamani.

"Internetul este cea mai mare forta a Binelui din lume. Nu ar trebui sa ii impunem reglementari premature in defavoarea inovatiei. Exista solutii tehnice la aceste probleme. Sarkozy ne-a transmis un mesaj puternic – si anume ca ar vrea sa colaboreze cu noi pentru gasirea acestor solutii", a spus, la randul sau, Eric Schmidt, directorul executiv de la Google.

×
Subiecte în articol: summit g8