x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Suntem slab reprezentaţi în instituţiile UE

Suntem slab reprezentaţi în instituţiile UE

de Sînziana Stancu    |    14 Dec 2009   •   00:00

Europa Centrală şi de Est este încă slab reprezentată în instituţiile europene, a constatat cu regret preşedintele eston, Toomas Hendrik Ilves.

Într-un interviu acordat cotidianului polonez Gazeta Wyborcza, Ilves s-a arătat dezamăgit de "subreprezentarea" noilor ţări membre ale Uniunii Europene în instanţele Comisiei. "Ca să nu fim subiectivi, să privim cifrele. Din 158 de «ambasade» ale UE (reprezentanţele CE), una singură este condusă de un diplomat al unei noi ţări membre", a afirmat Ilves.

"Există 41 de Direcţii Generale în UE. Noi suntem de şase ani în UE şi la conducerea niciuneia dintre acestea nu se află un director dintr-o nouă ţară membră. Acestea sunt cifre reale, nu vorbe", a adăugat preşedintele eston, care, prin intermediul presei, a insistat să îi trimită noului preşedinte permanent al UE, Herman Van Rompuy, numit în data de 19 noiembrie, anul acesta, următoarea rugăminte : "Domnule Van Rompuy, explicaţi-mi şi mie ce se întâmplă, vă rog!" ...

Cele trei foste republici sovietice baltice - Estonia, Letonia şi Lituania - precum şi sateliţii fostei URSS - Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia, au făcut parte din valul de zece ţări care au aderat la UE în 2004, iar România şi Bulgaria au aderat la 1 ianuarie 2007.

×
Subiecte în articol: externe