x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SURPRIZĂ DE CABINET / Putin s-a distrat cu ABBA

SURPRIZĂ DE CABINET / Putin s-a distrat cu ABBA

de Sînziana Stancu    |    07 Feb 2009   •   00:00

Premierul rus a avut parte de o surpriză din partea cabinetului său, care i-a organizat în secret şi pe banii administraţiei de la Kremlin, un concert de zile mari, cu o trupă-tribut ABBA.



Evenimentul, în contrast evident cu sărăcia şi criza financiară din Rusia şi cu imaginea tot mai şifonată a premierului după disputa cu Ucraina pe tema livrărilor de gaze naturale în Europa, a avut loc într-un campus din apropierea lacului Valdai, la data de 22 ianuarie, scrie The Times. Potrivit acesteia, administraţia de la Kremlin ar fi plătit pentru toată distracţia celui considerat, şi de pe poziţia de premier, tot "omul forte" al ţării, 20.000 de lire sterline (aproximativ 22.500 de euro). Cântăreţii trupei numite "Bjorn Again" au fost aduşi cu avionul de la Londra, la Moscova, apoi transportaţi cu autocarul în campusul de lângă lac, unde au fost cazaţi în barăci militare.

NEDUMERIŢI

Ei au aflat în faţa cui aveau să susţină concertul abia în ziua în care au început început pregătirile pentru spectacol. Rod Stephen, fondatorul trupei "Bjorn Again" a declarat că, la început, când a primit telefonul de la Kremlin, a crezut că e vorba despre o farsă. Un oficial rus l-a sunat şi l-a invitat cu formaţia, la Moscova, să dea un concert pentru "numărul 2" din Rusia. "Mă gândeam că este Putin, dar nimeni nu spunea nimic", a declarat Stephen. "Domnul Putin a intrat în spiritul concertului şi s-a distrat foarte bine. Cu toţii cunoşteau piesele formaţiei ABBA foarte bine", a continuat liderul trupei. Aileen McLaughlin, o membră a formaţiei care interpretează rolul Agnethei Faltskog, blonda din ABBA, a povestit că Putin şi companioana lui au stat pe o canapea protejată de o cortină mobilă. La concertul care s-a desfăşurat pe scena unui mic teatru au mai fost invitate numai şase persoane. "A fost cel mai mic public în faţa căruia am concertat vreodată, dar domnului Putin i-a plăcut foarte mult. A strigat «Bravo!» şi a aplaudat împreună cu ceilalţi", a mai povestit cântăreaţa britanică. Ea a mai spus că, la piesa "Mama Mia", Putin a ridicat mâinile în aer, iar la "Super Trouper", a dansat pe scaun.

AMATOR DE PETRECERI

"Cu toţii erau îmbrăcaţi la patru ace. Domnul Putin purta papion, iar partenera lui purta o rochie lungă, crem, foarte frumoasă. Bănuiesc că era soţia lui, dar nu am putut să o văd prea bine, din cauza cortinei", a povestit McLaughlin, reamintind astfel despre zvonurile apărute în presă, anul trecut, imediat după summit-ul NATO de la Bucureşti, că Putin, pe-atunci preşedintele Rusiei, ar fi divorţat în secret de Ludmila, urmând să se căsătorească cu Alina Kabaeva, o fostă gimnastă rusă, tânără şi frumoasă.

Deşi Putin, fost spion KGB şi expert în judo, a avut întotdeauna o imagine ascetică, a unui om cu gusturi simple, s-a aflat până la urmă că are o mare pasiune pentru petreceri. Presa străină a scris despre el că este un vizitator frecvent al vilei premierului italian Silvio Berlusconi, din Sardinia, unde ar fi fost văzut distrându-se cu dansatoare şi modele din imperiul mediatic al magnatului italian.

×
Subiecte în articol: externe