x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Susținătorii Isis sărbătoresc carnagiul din Barcelona. „Omorâți porcii spanioli”

Susținătorii Isis sărbătoresc carnagiul din Barcelona. „Omorâți porcii spanioli”

18 Aug 2017   •   14:04
Susținătorii Isis sărbătoresc carnagiul din Barcelona. „Omorâți porcii spanioli”

Isis a revendicat rapid atacurile din Barcelona și Cambrils, iar suporterii Isis au început să sărbătorească ultimul carnagiu jihadist de pe pământ european, scrie The Independent.

Cel puțin 13 oameni au murit, iar alți 100 au fost răniți, după ce o dubă a intrat în mulțime pe aglomeratul bulevard Las Ramblas, joi seară. Un al doilea atac a avut loc în orașul de coastă Cambrils, unde au fost răniți șase trecători și un polițist, după ce un autovehicul a intrat în aceștia.

Este un lucru obișnuit deja ca Isis să revendice atacuri teroriste, chiar dacă acestea au fost înfăptuite de „lupi singuratici”, fără vreo legătură cu membrii Isis din Siria sau Iraq.

O declarație făcută de grupul media Amaq spune că „autorii atacului din Barcelona sunt soldați Isis și conduc opreațiunea ca răspuns la apelurile adresate țărilor coaliției”. Spania este parte a unei coaliții internaționale care împrumută sprijin militar și aerian forțelor locale irakiene și siriene, forțând grupul să renunțe la așa-numitul său califat.

Mai multe canale pro-Isis au pus mesaje în spaniolă, precum ”omorâți porcii spanioli”, iar utilizatorii și-a schimbat imaginea de profil cu cea a lui Driss Oukabir, marocanul aflat în custodie, fiind suspect în atacul terorist din Barcelona. „Le facem copiilor lor o favoare că îi omorâm”, a scris un suporter.

Anul acesta Isis a lansat un ghid detaliat către urmăritorii săi prin care ofereau sfaturi pentru un carnagiu, folosind mașini, dube și camioane. De asemenea, au oferit instrucțiuni despre cum să lansezi atacuri cu cuțite și cum să iei ostatici, mai scrie sursa citată.

×