x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sute de proruşi au luat cu asalt sediul poliţiei din Odesa

Sute de proruşi au luat cu asalt sediul poliţiei din Odesa

04 Mai 2014   •   17:33
Sute de proruşi au luat cu asalt sediul poliţiei din Odesa

Peste 2.000 de manifestanţi proruşi au lansat duminică un atac asupra sediului poliţiei din Odesa, oraş situat în sudul Ucrainei, după o serie de violenţe soldate cu circa 50 de morţi vineri, anunţă AFP.

Atacatorii au reuşit să forţeze o poartă cu două camioane, solicitând eliberarea tovarăşilor lor arestaţi vineri, după confruntările dintre proruşi şi susţinătorii Ucrainei unite. Aceste violenţe au provocat un incendiu în care şi-au pierdut viaţa 40 de persoane, în special proruşi.

Violenţele de vineri fac parte ''dintr-un plan rus pentru distrugerea Ucrainei', a declarat duminică premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk, citat de AFP. “Ceea ce s-a petrecut la Odesa face parte dintr-un plan al Federaţiei Ruse pentru distrugerea Ucrainei şi a statului său”, a afirmat Iaţeniuk într-o conferinţă de presă la Odesa, după o serie de întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai societăţii civile din oraş.
“Rusia a trimis oameni aici pentru a crea haos, dar ţara trebuie să se unească şi să ajungă la reconciliere pentru a nu da teroriştilor susţinuţi de Moscova posibilitatea de a diviza poporul nostru”, a adăugat el.
Scopul Rusiei, a continuat Arseni Iaţeniuk, “este de a repeta la Odesa ceea ce se petrece în estul ţării”. “Este un plan finanţat şi organizat de profesioniştii care au manipulat oameni, dar unitatea noastră va fi răspunsul cel mai bun pentru aceşti terorişti”, a afirmat şeful Guvernului de la Kiev.

În acelaşi context, premierul ucrainean a anunţat că, în urma evenimentelor de vineri de la Odesa, toţi responsabilii de rang înalt din cadrul poliţiei oraşului au fost demişi din funcţii. În costum şi cravată de culoare neagră, în semn de doliu faţă de cei care şi-au pierdut viaţa la Odesa, Arseni Iaţeniuk a prezentat “condoleanţele sale familiilor victimelor acestei oribile tragedii” şi a dat asigurări că “justiţia va deschide anchete pentru a stabili cine nu şi-a făcut datoria”.

×
Subiecte în articol: Odesa prorusi asalt politie