x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tabloidele lui Murdoch au interceptat ilegal convorbiri

Tabloidele lui Murdoch au interceptat ilegal convorbiri

09 Iul 2009   •   00:00

Tabloidele deţinute în Marea Britanie de magnatul Rupert Murdoch au fost implicate în interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice ale unui număr mare de personalităţi şi au cheltuit peste un milion de lire sterline pentru a evita urmările juridice ale acestor acţiuni, a relatat AFP.



Grupul de presă al lui Murdoch, News Group Newspapers, a dat bani pentru a muşamaliza o afacere în cadrul căreia a interceptat convorbirile telefonice a trei persoane în scopul de a obţine informaţii în exclusivitate, susţine cotidianul britanic The Guardian. News Group este una dintre diviziile trustului media News Corp şi include titlurile News of the Word şi The Sun.

The Guardian mai scrie, fără a cita surse, că reporterii au recurs la serviciile unor detectivi privaţi pentru a obţine date confidenţiale precum declaraţiile fiscale sau extrasele de cont bancar. Dintre victimele tabloidelor lui Murdoch fac parte modelul Elle Macpherson, actriţa Gwyneth Paltrow, cântăreţul George Michael, fostul vicepremier John Prescott şi impresarul Max Clifford.

Clive Goodman, jurnalist specializat pe chestiuni care ţin de familia regală în cadrul News of the World, a fost condamnat la şapte luni de închisoare în 2007, pentru că a interceptat peste 600 de mesaje de pe telefoanele mobile ale consilierilor şi membrilor familiei regale, inclusiv prinţul William.

News International, filiala britanică a News Corp, nu a comentat informaţiile, considerând "nepotrivite orice fel de comentarii în acest moment". (MFM)

×
Subiecte în articol: externe news