x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tabloidul The Sun somat de autoritățile britanice să publice o erată

Tabloidul The Sun somat de autoritățile britanice să publice o erată

27 Mar 2016   •   19:15
Tabloidul The Sun somat de autoritățile britanice să publice o erată

Tabloidul britanic The Sun a fost obligat să publice sâmbătă o erată la cererea autorităţii de reglementare a presei, după ce a afirmat într-un articol în noiembrie anul trecut, pe baza unui sondaj, că "un musulman britanic din cinci" simpatizează cu jihadiştii.

Articolul publicat era ilustrat cu o fotografie a lui Mohammed Emwazi, călăul britanic al organizaţiei Statul Islamic, cunoscut sub numele de Jihadi John, notează AFP.

Sâmbătă, The Sun a publicat o corectură în a doua pagină, impusă de autoritatea de reglementare, subliniind că concluziile acestui articol "induc în eroare într-un mod semnificativ".

După publicarea articolului, peste 3.000 de plângeri au fost depuse la organismul de reglementare a presei Independent Press Standards Organisation (IPSO), cele mai multe dintre ele în legătură cu inexactitudinea acestei fraze şoc.

Un paragraf din corpul articolului preciza că 5% dintre respondenţi arată multă simpatie pentru jihadişti, 14% o anumită simpatie şi 71% nicio simpatie pentru "tinerii musulmani ce pleacă din Marea Britanie să se alăture combatanţilor din Siria".

Reclamanţii au subliniat că întrebarea pusă nu menţionează în mod explicit Statul Islamic şi s-ar putea referi de asemenea la combatanţii care luptă împotriva SI.

The Sun a declarat că formularea întrebărilor sondajului său nu a fost ambiguă, subliniind că întrebările anterioare ale acestei anchete realizate prin telefon se refereau explicit la gruparea Statul Islamic.AGERPRES

×