Preşedintele Irakului, Jalal Talabani, a anunţat că nu va semna niciodată ordinul de execuţie a lui Tarik Aziz, fostul vicepremier al lui Saddam Hussein condamnat la moarte. “Îl compătimesc pe Tarik Aziz pentru că este un creştin irakian. Este o persoană în vârstă, are peste 70 de ani. De aceea nu voi semna niciodată ordinul de execuţie”, a declarat Talabani într-un interviu acordat postului France 24. Aziz (74 de ani) a fost condamnat la moarte, în 26 octombrie anul curent, de către înalta Curte Penală irakiană, pentru rolul pe care l-a jucat în eliminarea partidelor religioase. Potrivit rudelor sale, starea de sănătate a fostului vicepremier s-a deteriorat foarte mult din aprilie 2003, când s-a predat trupelor americane.