x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ţările din Asia de Sud-Est se angajează să combată poluarea oceanelor, însă fără să evoce măsuri concrete

Ţările din Asia de Sud-Est se angajează să combată poluarea oceanelor, însă fără să evoce măsuri concrete

23 Iun 2019   •   13:30
Ţările din Asia de Sud-Est se angajează să combată poluarea oceanelor, însă fără să evoce măsuri concrete

Statele din Asia de Sud-Est, care se numără printre cei mai mari poluatori de pe planetă, au convenit în acest sfârşit de săptămână în cadrul unui summit al Asociaţiei Naţiunilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN) la Bangkok, asupra unui angajament inedit de luptă împotriva poluării oceanelor, informează duminică AFP.

Numai ele, cinci ţări din Asia - China, Indonezia, Filipine, Vietnam şi Thailanda - sunt responsabile de mai mult de jumătate din cele opt milioane de tone de plastic aruncate în oceane, potrivit unui raport din 2017 al ONG-ului Ocean Conservancy.

ASEAN, care regrupează Indonezia, Malaezia, Singapore, Thailanda, Filipine, Brunei, Vietnam, Laos, Myanmar şi Cambodgia, este al 5-lea bloc economic mondial, în urma Uniunii Europene (UE), SUA, Chinei şi Japoniei. Asociaţia reprezintă 9% din populaţia mondială, adică 650 de milioane de locuitori.

O "Declaraţie de la Bangkok asupra luptei împotriva poluării maritime în ASEAN" a fost adoptată sâmbătă seara. În acest text, cele zece ţări ale organizaţiei se angajează să "reducă în mod semnificativ deşeurile marine" produse pe teritoriile lor. Însă, cum se întâmplă adesea în documentele ASEAN, nu este evocată nicio măsură concretă, cum ar fi de exemplu un sistem de penalizări împotriva celor mai mari poluatori.

Astfel, militanţii ecologişti, care denunţă de ani de zile absenţa unei politici de prezervare a mediului şi în special a angajamentului guvernelor din regiune împotriva utilizării pungilor din plastic, sunt sceptici.

Summitul ASEAN este organizat în două mari hoteluri, într-o atmosferă răcoroasă asigurată de aparate de aer condiţionat, cu rânduri de sticle din plastic puse la dispoziţia participanţilor.

În special Thailanda este un elev rău în ceea ce priveşte lupta împotriva utilizării plasticului, cu o folosire intensivă a ambalajelor din plastic şi distribuirea de pungi în comerţ.

Imagini cu canale înfundate de deşeuri de plastic în Filipine, cu plaje vietnameze acoperite de deşeuri, cu ţestoase moarte după ce au înghiţit pungi din plastic în largul Thailandei au făcut înconjurul lumii şi au alarmat opinia publică, fără a determina deocamdată măsuri radicale din partea guvernelor asiatice.

AGERPRES

×