x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tensiuni între Turcia şi Grecia din cauza refuzului de a preda ''puciștii''

Tensiuni între Turcia şi Grecia din cauza refuzului de a preda ''puciștii''

24 Mai 2018   •   13:29
Tensiuni între Turcia şi Grecia din cauza refuzului de a preda ''puciștii''

Turcia a criticat joi decizia Consiliului de Stat al Greciei de a acorda statut de refugiat pentru doi ofiţeri turci suspectaţi de implicare în lovitura de stat eşuată din iulie 2016, acuzând Atena de ''protejarea puciştilor'', informează AFP.

Cu această decizie care ''contravine normelor dreptului internaţional'', ''Grecia devine o ţară care protejează şi adăposteşte pucişti'', a declarat Ministerul de Externe turc într-un comunicat.

''Noi condamnăm viguros această decizie care afectează profund conştiinţa naţiunii turce'', adaugă ministerul, exprimându-şi speranţa că justiţia greacă ''nu va reproduce erori similare''.

Consiliul de Stat, cea mai înaltă instanţă administrativă greacă, a confirmat miercuri că doi ofiţeri turci prezumtivi pucişti vor primi statut de refugiat politic în Grecia, respingând un apel al guvernului grec împotriva acestei decizii a serviciilor de azil.

Evadarea în Grecia a opt militari acuzaţi de Turcia că ar fi participat la lovitura de stat eşuată în 15 iulie 2016 a tensionat relaţiilor dintre Atena şi Ankara, care continuă să-i urmărească fără încetare pe presupuşii autorii ai puciului eşuat, în spatele căruia s-ar afla - potrivit autorităţilor turce - predicatorul Fethullah Gulen, aflat în exil în SUA. Agerpres

În timp ce acest caz tensionează relaţiile bilaterale, Turcia a arestat şi a plasat în arest preventiv în luna martie doi soldaţi greci care, din greşeală - conform Atenei - au trecut graniţa în timp ce patrulau zona.

×
Subiecte în articol: tensiuni turcia si grecia