x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Externe Tentativă de asasinat împotriva premierului Finlandei

Tentativă de asasinat împotriva premierului Finlandei

Publicat la 22 Oct 2012 20:27 Modificat la 22 Oct 2012 20:27
Tentativă de asasinat împotriva premierului Finlandei

Un bărbat a încercat să îl atace cu un cuţit pe premierul Finlandei, Jyrki Katainen, dar demnitarul a scăpat nevătămat, informează presa finlandeză.

Katainen se afla într-o vizită electorală în oraşul Turku, din vestul ţării, când, conform Helsingin Sanomat, un bărbat înarmat cu un cuţit s-a apropiat de premier şi a încercat să îl atace.

Agenţii de securitate au intervenit şi l-au imobilizat imediat pe agresor, care a fost preluat de poliţie.

Un martor ocular l-a descris pe atacator ca fiind în vârstă de aproximativ 25 de ani. Acesta ar fi încercat să îi spună ceva lui Katainen, care a părul că îl ascultă, moment în care bărbatul a scos un cuţit.

Katainen, liderul Partidului Naţional al Coaliţiei, a suspendat câteva zeci de minute vizita efectuată în campania premergătoare scrutinului local programat duminică în Finlanda.

×