Autoritățile din Thailanda au precizat că pregătesc măsuri de relaxare a restricțiilor pentru călătorii vaccinați împotriva COVID-19, au declarat miercuri înalți oficiali, potrivit Reuters.
Măsurile pentru turiștii vaccinați urmează să fie introduse treptat și ar putea include scurtarea carantineri obligatorii de la două săptămâni la trei zile sau chiar renunțarea la izolare pentru călătorii vaccinați, a precizat guvernatorul autorității pentru turism, Yuthasak Supasorn.
„Vrem să ne mișcăm rapid pentru că dorim să începem să primim turiști în trimestrul al treilea”, a declarat acesta pentru Reuters.
De asemenea, ministerul turismului a cerut 100.000 de doze de vaccin contra Covid-19 pentru lucrătorii din sectorul turistic din Chon Buri, Krabi, Phang Nga, Chiang Mai și Phuket.
Cele cinci provincii vor găzdui, începând cu luna viitoare, programe de „carantină în incinta hotelurilor”, oferind 5.000 – 6.000 de camere pentru turiști. Aceștia nu vor fi nevoiți să stea închiși în cameră, ci pot circula pe toată proprietatea hotelurilor, potrivit ministrului turismului, Phiphat Ratchakitprakarn.
Surse ale Antena3 au dezvăluit, luni seara, că managerul de la Spitalul Victor Babeș s-a plâns la Ministerul Sănătății încă de acum două săptămâni de firma care furniza oxigen spitalului.
La...
Firma care se ocupa de ventilatoarele defecte de la Spitalul Victor Babeş, acolo unde trei pacienţi au murit după ce au rămas fără oxigen, ar fi deţinută de familia fostului ministru al Finanţelor, Sebastian...
Senatorul Gabriela Firea susține că tragedia de la Victor Babeș este cauzată de incompetență și nepăsare. Incompetența ucide, scrie în mesajul parlamentarului PSD.
Mesajul senatorului Firea a fost postat pe...
Medicul Alexandru Rafila susține că nenorocirile care se produc în spitalele din România sunt cauzate de lipsa organizării și a responsabilității. Declarația a fost făcută la puțin timp după ce trei...
Orașele Brașov și Sinaia vor să devină modele privind digitalizarea administrației publice. Edilii au semnat un protocol cu Asociația Code for Romania și așteaptă soluții moderne de la...
UPDATE 6:
Ministerul Sănătăţii şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă au ţinut secretă tragedia de la Spitalul Victor Babeş timp de câteva ore, până ce informaţia a fost prezentată în...
MApN anunță că de la aeroportul Otopeni nu decolează zeci de avioane către Ucraina încărcate cu armament și trupe. Precizarea apare, după ce pe rețelele de socializare s-a răspândit această...
Administraţia Joseph Biden s-a distanţat, luni după-amiază, de atacul care a vizat o unitate a complexului nuclear de la Natanz, un act de sabotaj atribuit Israelului care intervine în contextul negocierilor...
Iașiul a devenit primul municipiu din România certificat în conformitate cu sistemul European Energy Award. Este vorba despre un certificat de „comunitate sustenabilă în domeniul eficienței energetice”,...
Un bărbat a provocat o explozie într-o casă din orașul Pâncota după ce a verificat o butelie cu un chibrit aprins. El a ajuns la spital cu arsuri pe o treime din corp.
Incidentul a avut loc luni și a fost...
Compania Johnson & Johnson a început luni să livreze vaccinul pentru COVID-19 către țările UE, au declarat oficialii Uniunii Europene și compania, conform Reuters.
Compania plănuise inițial să-și...
Autorităţile egiptene au declarat că nu vor elibera nova-container Ever Given, care a fost blocată în Canalul Suez timp de o săptămână, decât în condiţiile în care proprietarii navei vor plăti compensaţii...
În ultimele 24 de ore, 62.881 de persoane au fost vaccinate la nivel național, potrivit Comitetului național de coordonare a activității privind vaccinarea împotriva COVID-19.
Dintre persoanele vaccinate în...
Primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu susține că alianța de guvernare PNL-USR-PLUS a început să semene cu CDR și le cere politicienilor să iasă din această logică. În caz contrar, nu vom performa și nici nu...
Liderul deputaților PSD, Alfred Simionis, a anunțat, luni, că a fost depusă moțiunea simplă împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, solicitând ca aceasta să fie dezbătută în această...