x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Theresa May face lobby pentru listarea Aramco la Londra

Theresa May face lobby pentru listarea Aramco la Londra

05 Apr 2017   •   13:18
Theresa May face lobby pentru listarea Aramco la Londra

Premierul Theresa May, care a început marţi o vizită în Arabia Saudită, face lobby în favoarea alegerii Londrei ca destinaţie de listare pentru oferta publică iniţială (IPO) a companiei petroliere Aramco, în încercarea de a promova Marea Britanie ca centru financiar după Brexit, a declarat pentru Bloomberg un oficial guvernamental britanic. 

Theresa May s-a întâlnit cu ministrul Energiei, Khalid Al-Falih, care conduce şi compania de stat Saudi Arabian Oil Co. La reuniune a fost prezent şi Xavier Rolet, directorul general al Bursei de la Londra, London Stock Exchange Group (LSE). 

Vânzarea unui pachet de 5% din acţiunile Aramco ar urma să aibă loc în 2017 sau 2018 şi, teoretic, ar urma să fie de cinci ori mai mare decât orice altă ofertă publică iniţială din istorie. Aramco ar urma să fie evaluată la aproximativ 2.000 de miliarde de dolari, iar acţiunile ce vor fi vândute vor fi evaluate undeva între 100 şi 150 de miliarde de dolari, apreciază analiştii. 

Aramco ia în considerare listarea acţiunilor în SUA, Marea Britanie şi Asia, în afară de Riad, şi intenţionează să aleagă bănci locale pentru a consilia listarea din Arabia Saudită, susţin sursele. 

O listare a Aramco ar însemna un sprijin pentru Londra, ajutându-i pe politicieni să demonstreze că Marea Britanie este deschisă pentru afaceri şi rămâne un centru financiar global, chiar dacă ţara va ieşi din Uniunea Europeană. 

Aramco (prescurtare de la Arabian American Oil Company) este cea mai mare companie petrolieră din lume cu rezerve de ţiţei de aproximativ 265 miliarde de barili, sau 15% din depozitele mondiale de petrol. 

Arabia Saudită este cel mai important partener comercial al Marii Britanii în Orientul Mijlociu, exporturile britanice cifrându-se în 2015 la 7,70 miliarde de euro. În ultimii doi ani, exporturile britanice de armament către regatul saudit au totalizat 3,86 miliarde de euro.AGERPRES

×