x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tic-tac! Ceasul Apocalipsei, RESETAT

Tic-tac! Ceasul Apocalipsei, RESETAT

23 Ian 2015   •   10:18
Tic-tac! Ceasul Apocalipsei, RESETAT

Acul Ceasului Apocalipsei, care simbolizează iminenţa unui cataclism nuclear, ecologic sau tehnologic, a fost dat înainte cu două minute, arătând acum 23h57, au anunţat joi oameni de ştiinţă internaţionali.

Ceasul sfârşitului lumii (Doomsday Clock) este un ceas conceptual creat la scurt timp după începerea războiului rece şi potrivit cu regularitate din 1947 de conducerea Buletinului Oamenilor de Ştiinţă din Domeniul Atomic de la Universitatea din Chicago (Bulletin of the Atomic Scientists, BAS) - asociaţie care cuprinde 18 câştigători ai premiului Nobel - şi pe care ora 24 reprezintă apocalipsa, relatează AFP, citată de Agerpres.

Ceasul recurge la analogia timpului ce se scurge până la ora 24.00 pentru a denunţa pericolele la adresa omenirii din cauza ameninţărilor nucleare, ecologice şi tehnologice. Din 22 ianuarie 2015, ceasul arată ora 24 fără trei minute, arată Kennette Benedict, preşedinta grupului de oameni de ştiinţă.

Asociaţia apreciază ca 'foarte ridicată probabilitatea unei catastrofe planetare dacă nu se iau rapid măsuri' împotriva încălzirii climatice şi a cursei înarmărilor nucleare.

Minutarul ceasului a fost mutat periodic în funcţie de pericolele percepute. Cel mai aproape de 'miezul nopţii' a fost mutat în anul 1953, cu numai două minute înainte de o posibilă catastrofă. În acel an Statele Unite au decis să realizeze bomba cu hidrogen, o armă de departe mai puternică decât orice bombă atomică. Cea mai mare distanţă temporală faţă de o posibilă catastrofă nucleară a fost de 17 minute, în anul 1991, când s-a încheiat războiul rece, iar Rusia şi Statele Unite au început să-şi reducă semnificativ arsenalele nucleare.

Înainte de modificarea de joi a minutarului, acul ceasornicului a înaintat cu un minut - de la şase la cinci minute - în 10 ianuarie 2012 şi a fost menţinut aşa timp de doi ani. Odată cu modificarea de joi, Ceasul Apocalipsei nu a mai fost atât de aproape de miezul nopţii din 1984, când a indicat tot 23h57, în momentul cel mai tensionat al relaţiilor americano-sovietice.

'În prezent, încălzirea climatică necontrolată şi cursa înarmărilor nucleare prin modernizarea unor imense arsenale reprezintă ameninţări extraordinare şi de netăgăduit la adresa supravieţuirii omenirii', a apreciat Kennette Benedict. 'Liderii mondiali nu au acţionat cu promptitudinea şi amploarea necesară pentru protejarea oamenilor de o potenţială catastrofă', a adăugat ea, justificând decizia de a da înainte acul ceasului.

×