x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Timoşenko, acuzată de "neglijenţă criminală" în ceea ce priveşte gripa porcină

Timoşenko, acuzată de "neglijenţă criminală" în ceea ce priveşte gripa porcină

05 Noi 2009   •   00:00
Timoşenko, acuzată de "neglijenţă criminală" în ceea ce priveşte gripa porcină
Sursa foto: JOHN THYS/AFP

Preşedintele ucrainean Viktor Iuşcenko a acuzat-o pe Iulia Timoşenko, premierul său, de "neglijenţă criminală" în momentul izbucnirii epidemiei de gripă în vestul ţării şi a cerut lansarea unei anchete judiciare. "Am cerut Parchetului General să lanseze o anchetă judiciară", a declarat Iuşcenko, acuzând unii "membri ai Guvernului că nu se feresc de nimic pentru a-şi satisface ambiţiile politice".



Iuşcenko a criticat-o pe Timoşenko, unul dintre candidaţii favoriţi la alegerile prezidenţiale din luna ianuarie, pentru organizarea în 24 octombrie a unui congres electoral al partidului său, în aer liber, la Kiev, în prezenţa a zeci de mii de susţinători veniţi în special din regiunile occidentale. "Acest lucru a crescut brusc riscul de propagare a infecţiei", a apreciat preşedintele.

Ucraina este afectată din luna octombrie de o epidemie de gripă şi de infecţii respiratorii, care a izbucnit în vestul ţării. Epidemia a afectat deja aproape 500.000 de ucraineni şi a provocat moartea a 86 de persoane, dintre care cel puţin cinci infectate cu virusul A(H1N1).

Pe lângă Timoşenko, preşedintele l-a criticat şi pe liderul opoziţiei proruse, Viktor Ianukovici. Ei ar fi ştiut de la începutul lunii octombrie că se propaga epidemia, dar au neglijat aceste informaţii pentru a-şi organiza congresele electorale, a spus şeful statului. "Este o politică iresponsabil şi criminală", a adăugat Iuşcenko, şi el candidat la alegerile prezidenţiale. Un miting al partidului său era prevăzut pentru duminică, la Kiev, dar a trebuit anulat din cauza epidemiei.

×
Subiecte în articol: externe